O batrana isi asteapta sfarsitul

Cuprinsa de noianul gandurilor

Intr-o zi, ne pregatim sa inchidem ochii pentru totdeauna, cu dureroasa constatare ca numai o infima parte din visele care ne-au insotit pe parcursul vietii au prins contur si s-au materializat. Exista o zicala inteleapta care ne avertizeaza ca viata ne da cu o mana si ne ia cu cealalta cand nici nu visam. Astazi, la cei 73 de ani, Niurvet Sachir isi duce existenta si amarul intr-o casa darapanata din mahalalele pietei Grivitei. Traiectoria existentei sale a fost destul de intortocheata, dar acum, batrana nu mai e suparata pe nimeni. Am gasit-o intinsa in patul din odaia sa, cu ochii pironiti in tavan, cufundata in noianul de ganduri. La initiativa unor vecini mai milosi, aceasta se afla din noiembrie, anul trecut, in evidenta Caminului de Persoane Varstnice Constanta. In astfel de cazuri, specialistii de aici intocmesc o ancheta sociala prin care se urmareste incadrarea dependentilor sociali in criteriile de eligibilitate ale institutiei. Din luna august, Caminul de Persoane Varstnice a gasit o solutie prin infiintarea Centrului Social care, datorita fondurilor primite de la bugetul Primariei Constanta, le poate alina asistatilor batranetile. Niurvet Sachir are o pensie de numai 617.000 de lei si este asistata lunar la domiciliu de o echipa formata din asistent social, asistent medical si un ingrijitor medical. In plus, beneficiaza de un ajutor in valoare de 350.000 de lei, din care 25.000 de lei pentru o parte a medicatiei necesare, iar restul banilor reprezinta alimente (ulei, zahar, bulion, orez, halvarina, mazare, paste fainoase). Restul cheltuielilor batrana le acopera, cu chiu cu vai, dintr-o pensie de urmas ramasa dupa decesul sotului. Acesta fusese, la viata lui, de meserie paznic pe la mai multe unitati comerciale din oras, dar, rapus de boala, s-a stins din viata, in urma cu paisprezece ani. Dupa ce l-a jelit un timp, femeia s-a consolat, bucurandu-se ca il avea alaturi pe baiatul ei, Ghiursin. Linistea batranei nu a durat prea mult, caci, la scurt timp de la decesul sotului, s-a imbolnavit fatal si fiul. Cand povesteste, batrana spune ca pentru ea "viata a fost mai mult hrapareata decat generoasa". In ratiunea sa arhaica, gandeste ca "boala este opera duhurilor rele, ori o pedeapsa dictata de vointa zeului". Cercetand dosarul sau de la Centrul Social, am aflat ca cea in cauza este suferinda de ulcer duodenal cronic, boala artrozica-vertebro-periferica si de bronho-pneumonie obstructiva cronica. Sta in pat toata ziua si se teme ca, daca depune prea mult efort, oboseste, i se face foame, si nu intotdeauna are ce manca. Singura bucurie si unicul lux pe care si-l poate permite este racordarea la o televiziune prin cablu. Ziua isi lasa usa casei deschisa la perete, ca sa auda zgomotul din strada si sa nu-i fie urat. Doar seara aprinde televizorul, de teama sa nu consume prea mult curent electric in timpul zilei. Ramasa singura pe lume, fara alte rude, nu-i mai are in preajma pe ai sai, barbat sau copil, nu are cui sa lase stafeta peste vreme. Doar lacrimile sunt cele care o mai pot elibera de povara suferintei. Oamenii care au trecut prin viata ei au lasat in urma lor doar imagini-caricaturi, sunete fara armonie si tensiuni. Intr-un tarziu, batrana ofteaza si incepe sa vada totul mai limpede, purificata parca de prea multe obsesii care o terorizasera pana atunci. S-a inchis iar in lumea ei, spunand ca, in pofida anilor, inima i-a ramas inca tanara.