Omorati de SUV-ul Mitsubishi (galerie foto)
Omorati de SUV-ul Mitsubishi (galerie foto)Potrivit anchetatorilor, accidentul s-a petrecut pe DN 2A, la km 173, în Nicolae Bălcescu, în jurul orei 9.00. Din primele cercetări, se pare că vinovat de producerea accidentului a fost Daniel Petrea Tancău, de 23 de ani, din Năvodari. Aflat la volanul SUV-ului Mitsubishi CT 87 BAU, din cauza neatenţiei la volan, tânărul şofer a intrat pe contrasens, unde a intrat într-un autoturism Dacia Logan B 67 EHH, în care se aflau patru persoane. Echipajele Serviciului Rutier, dar şi mai multe ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care au scos victimele rămase captive între fiarele maşinilor. După impact, SUV-ul a luat foc, însă incendiul a fost stins de şoferii din zonă. În urma loviturii deosebit de violente dintre cele două maşini, trei oameni din Logan au murit pe loc: Vasile Zaharia, de 61 de ani, şoferul maşinii, Lorena Florea, de 44 de ani, pasager în spate, şi Constantin Lepădatu, de 40 de ani, aflat în dreapta şoferului. Alte cinci persoane, printre care şi Daniel Petrea Tancău, au fost transportate la SCJU Constanţa, trei dintre ele fiind în stare foarte gravă şi fiind supuse unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de ieri. Celelalte patru persoane transportate la spital sunt Mihaela Nicoleta Dumitrache, Cornelia Petrea Tancău, Ion Dumitrache, toţi pasageri în Mitsubishi, şi Marian Gurin, pasager în autoturismul Logan.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp