Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Operatiunea de ranfluare, in impas

ro

28 Jul, 2004 00:00 996 Marime text

Planurile de scoatere la suprafata a epavei "Nazek T" au fost date peste cap

Scafandrii care se ocupa de operatiunea de ranfluare a navei "Nazek T" au descoperit ca planurile navei nu corespund cu realitatea * Vasul fiind vechi, a suferit modificari multiple la nivelul tancurilor de balast si de combustibil * Operatiunea de ranfluare s-a poticnit deoarece principalele tancuri de balast au traseele modificate si gurile de sonda obturate * Specialistii spun ca schimbarile tehnice facute de fostii proprietari ai navei au avut ca scop, printre altele, si facilitatea furturilor de marfa prin metoda pescajelor false * Fostii mecanici ai navei nu au habar de traseele conductelor de legatura cu tancurile de balast si cele de combustibil

Din motive pur tehnice, operatiunea de ranfluare a navei "Nazek T", scufundata in urma cu aproximativ o luna de zile, a fost aproape blocata. Cauzele care au determinat prelungirea operatiunilor au la baza chestiuni legate de planurile originale ale navei, care se pare ca nu mai exista, si de realitatea de la bordul navei. In urma scufundarilor efectuate de echipele de scafandri desemnate sa se ocupe de ranfluare, tehnicienii operatiunii au constatat ca exista neconcordante majore intre pozitionarea in planuri a tancurilor de balast si cele de combustibil. Aceasta neconcordanta a atras dupa sine suspendarea temporara a operatiunilor de ranfluare deoarece necunoasterea adevaratelor trasee si functii ale tancurilor de balast si de combustibil ale navei poate avea consecinte grave. Scafandrii care au efectuat scufundari la bordul vasului au constatat ca unele tancuri de balast ale navei au fost transformate de fostii armatori in tancuri de combustibil si ca alte asemenea tancuri au gurile de sonda obturate cu sudura. In sala masinilor nu exista o ordine clara a casetelor de valvule ale sistemului de balast, traseele conductelor sistemului de balast fiind complet modificate. In acest mod, aerul care este pompat in tancurile de balast, pentru a se putea scoate apa de mare din ele si in consecinta nava sa se poata ridica la suprafata, nu poate fi retinut in tancurile respective, acesta pierzandu-se undeva in compartimentul masini. Prima parte a operatiunii de ranfluare a fost soldata cu succes, cand in urma cu doua saptamani nava a fost adusa pe chila dreapta cu ajutorul unui remorcher de mare putere si a unor baloane speciale umflate cu aer. Conform parerilor unor specialisti navalisti, majoritatea navelor straine sub pavilion de complezenta si care au apartinut unor armatori in special arabi, sunt, de regula, modificate radical in santierele navale, sistemul de balast santina fiind cel care suporta cele mai mari asemenea modificari. Scopul acestor modificari este acela de a se putea sustrage cantitati de marfa prin metoda furtului la pescaje. Se pare ca la bordul navei "Nazek T" tocmai acesta ar fi fost si motivul care a condus la scufundarea navei, echipajul nestiind sa manevreze sistemul de valvule al tancurilor de balast. Luati la intrebari de cei care efectueaza ranfluarea navei, fostii ofiteri mecanici ai navei au declarat ca nu au habar de modul in care se efectuau operatiunile de balastare sau debalastare a navei. In cursul zilei de ieri, scafandrii incercau obturarea hublourilor navei cu caplamale metalice deoarece geamurile acestora riscau sa se sparga din cauza presiunii exercitate de pompele de aer de pe cheu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii