Orasul de la capatul pamantului

Sulina, locul unde casele plutesc si vodca tine loc de apa

Sulina e un loc unic, in care istoria paradoxala se imbina cu trecutul trist * Cine vrea sa inteleaga acest loc in care Dunarea se varsa in mare trebuie sa faca intai o incursiune in istorie * Sulina a fost, pe rand, patria piratilor si talharilor, porto-franco si un oras cosmopolit, cu agentii consulare si viata mondena * In prezent, e un orasel cu sase strazi acoperite cu nisip, in care traiesc cateva mii de pescari saraciti * Principala cauza o constituie concesionarea Deltei de catre grupuri de interese care ii sufoca, practic, pe oamenii simpli * La Sulina am gasit case lipovenesti de la inceputul secolului trecut, vopsite in culori tipatoare si construite pe o fundatie speciala care face ca imobilul sa pluteasca pe terenul imbibat cu apa * Viata sociala a Sulinei se limiteaza la barurile in care pescarii saraci isi beau mintile dupa ce si-au vandut pestele prins in balta

Sulina are poezia locurilor speciale in care fluviile se varsa in mare. Legende despre epave esuate pe cordoanele de nisip de la gura Dunarii, piratii din secolul XIX, inflorirea orasului in secolul XX cand era una dintre cele mai cosmopolite urbe din Romania, cu agentii consulare europene, protipendada, viata de huzur. Dar si povestile despre capturi uriase de moruni, casele ucrainenilor si lipovenilor vopsite in culori tipatoare ne-au atras si pe noi, ca un magnet, sa petrecem cateva zile in cel mai estic oras al tarii, incercand sa scuturam de praf cateva file din istoria paradoxala, plina de suisuri si coborasuri a acestui loc unic.Calatoria noastra a inceput cu peripetii, ca un adevarat drum initiatic. Am ajuns in ultimele secunde la bordul batranului vas de pasageri care, de cateva ori pe saptamana, ii cara pe bastinasi spre satucurile din Delta. Ne-am inghesuit printre saci cu faina si baxuri de suc ieftin, intr-o dimineata de primavara. Noutate si incantare pentru noi, rutina pentru lipovenii care s-au asezat cuminti pe scaunele din careurile navei, asteptand sa ajunga la destinatie. Tinerii doar, infruntand curentul de pe fluviu, au ramas pe punte, la o tigara si o bere sau o vodca. Se tradau dupa pofta de viata ce li se citea in ochii albastri decolorati si dupa parul blond, rebel, dupa bratele groase ale barbatilor si senzualitatea robusta a femeilor. Intre ei, ca niste intrusi, numai doua grupuri de pescari, probabil din Bucuresti. Bagaje multe, saci de dormit, cateva lansete, aparate foto de vacanta, un binoclu. Si superioritatea aroganta a "civilizatorilor" care iau cu asalt zonele virgine pe care insa nu le vor intelege niciodata. Se entuziasmeaza pentru orice nimic, vorbesc tare, ostentativ, fac o aluzie la sotiile lasate acasa si la frumoasele fete din Delta. Cativa lipoveni ii privesc cu un dispret calm - au mai vazut o groaza ca ei; se vor razbuna atunci cand le vor cere cat nu face pentru a-i duce cu barca pe vreun canal sau pentru o camera cu doua paturi intr-o coliba din stuf. Peisajul se insinueaza lenes de-a lungul malurilor. Stuf si iar stuf, cateodata un canal acoperit de salcii, raiul pasarilor si al pestilor de odinioara. Ajungem in primul port, Partizani. De o parte si de alta, case de pescari acoperite cu stuf, dar si vreo doua-trei vile, probabil pensiuni turistice. Doi pustani, calare pe martoage, se iau la intrecere cu vaporul, in speranta ca vor impresiona vreo liceanca din Tulcea intoarsa acasa la sfarsit de saptamana. Nava acosteaza. Pe cheu, tot satul a venit sa participe la singurul eveniment public: sosirea pasagerului. Oamenii coboara, trag de sacii grei, coboara si liceencele. Calaretii incearca o gluma proasta, dar cele doua fete, imbracate in blugi de firma si cu T-shirt-uri, ii privesc cu dispret. Cei mai multi dintre sateni nu asteapta pe nimeni la vapor, ci pur si simplu privesc, isi saluta vecinii, sporovaiesc vrute si nevrute. Ajungem la Crisan, comuna situata aproape in centrul Deltei. E unul dintre cele mai cautate locuri de cazare, dar nu in acest sezon. Pescarii nostri coboara, probabil in cautarea unei pensiuni in care sa se cazeze. De aici ei pot sa mearga la Caraorman sau pe lacurile mari ale Deltei, Puiu si Rosu. Dupa Mila 23, peisajul se schimba brusc. Lucrarile de taluzare a bratului Sulina s-au oprit aici. Dispare uscatul cu care ne vom mai intalni tocmai la Sulina. Pana acolo insa, fluviul e inconjurat numai de mlastini si smarcuri. Stalpii de energie electrica sunt fixati pe piloni, direct pe fundul apei.

Mirajul Sulinei

Numai cine a ajuns macar o data la Sulina poate sa inteleaga ce inseamna acest loc. Nici un alt oras din Romania nu poate fi comparat cu Sulina, un loc cu o specificitate atat de pronuntata. Probabil ca dezlegarea vrajii acestui loc sta in intalnirea aici a unor lucruri atat de diferite. Dupa ce vaporul ajunge in dreptul primelor cladiri din Sulina - turnul de apa, vechiul santier naval - mai trece inca mult timp pana cand ajunge sa acosteze. Sulina e un oras foarte lung si foarte ingust. Limba de pamant strajuita la nord de Golful Musura, iar la sud de digul ce il separa de mlastini nesfarsite e lata de numai cateva sute de metri. In schimb, Sulina inainteaza spre mare, caci fluviul depune in fiecare zi aluviuni si fura din mare un metru pe an. Cel mai usor iti dai seama de asta observand farurile de navigatie. Cel mai vechi e acum chiar in oras, apoi au aparut alte doua, din ce in ce mai departe. Comparativ cu celelalte asezari din Delta, Sulina e alta lume. Privind faleza, realizezi imediat ce a insemnat acest oras la inceputul secolului XX. Frumoasele cladiri in stil occidental, fosta casa a lui Jean Bart, faleza.

Istoria - piraterie si servicii consulare

Aflam ca exista supozitii conform carora orasul ar exista dinainte de Hristos, o data cu aparitia primelor colonii grecesti de pe malul Pontului Euxin. Prima atestare documentara este plasata in perioada bizantina, dar cele mai multe stiri despre viata orasului Sulina apar in secolul XVIII, atunci cand turcii incep sa foloseasca acest brat al Dunarii - singurul navigabil atunci - pentru a ajunge la Constantinopol. Tot atunci incep sa apara si primele naufragii legendare. "Bratul Sulina fiind o cale dificila de urmat, in intunericul noptilor se scufunda si pier cele mai bune vase incarcate, ceea ce provoaca lipsuri in aprovizionarea unor orase, indeosebi a resedintei maretului sultanat - orasul Konstantiniyye cel bine protejat", scria seful haremului imperial din Imperiul Otoman, Besir Aga, justificand o donatie pentru ridicarea unui far in aceste locuri. Incepand cu 1853, Sulina devine locul preferat de catre pirati pentru pradarea navelor. Sursele istorice arata ca ei foloseau o metoda foarte ingenioasa. Atunci cand corabiile ajungeau la Sulina, piratii se dadeau drept piloti iscusiti si se ofereau sa le dirijeze cu bine corabiile in mare, traversand zona plina de cordoane de nisip de care se temeau toti capitanii. Ei insa conduceau corabiile tocmai spre aceste cordoane de nisip si faceau ca ele sa esueze. Dupa ce echipajul parasea nava, realizand ca nu mai au nici o sansa, veneau piratii si o pradau. Situatia a durat numai cativa ani, pentru ca mai multe tari europene s-au aratat interesate sa preia controlul asupra gurilor Dunarii. Astfel, zona va intra sub regimul special al unei autoritati reprezentate din delegatii Austriei, Frantei, Angliei, Prusiei, Rusiei, Scandinaviei si Turciei. Tot atunci a inceput constructia de diguri pentru ingustarea canalului navigabil si prelungirea lui in mare, iar in 1802 s-a construit un alt far. Datorita situatiei pe care a capatat-o la gurile Dunarii, Sulina a fost declarat porto-franco, lucru ce a avut un efect benefic pentru dezvoltarea ulterioara a orasului. S-a construit o sosea de-a lungul cheului, au aparut felinare cu petrol si apoi iluminatul public electric. Tot in acea perioada s-au construit si doua spitale moderne, au fost editate ziare locale. Incepand din 1900, la Sulina si-au avut sediul mai multe agentii consulare: Anglia, Austria, Belgia, Danemarca, Grecia, Olanda, Rusia, Turcia. In aceasta perioada, populatia orasului ajunsese la 20.000 de locuitori care traiau intr-un oras occidental, cu protipendada si gusturi alese. In Sulina erau atat de multi oameni de afaceri straini, marinari si tot soiul de aventurieri, incat in oras existau in acea perioada nu mai putin de 30 de case de toleranta. In Romania exista moda ca toti cei care voiau sa se imbogateasca isi sacrificau doi-trei ani din viata si se mutau la Sulina, ca intr-un fel de Eldorado al comertului.

"Aici totul e mort"

Acum, in Sulina s-a mutat saracia. O intalnesti la tot pasul intr-o simpla plimbare pe faleza. Totul e mort. E lucrul pe care ni-l tot repeta seful Politiei, Vasile Sofan. Ne arata fosta fabrica de conserve, privatizata si vanduta la fier vechi, fostul santier naval... Foste locuri in care oamenii au muncit. Nu a mai ramas aproape nimic. Cateva pensiuni care abia isi ocupa locurile vara - la unele nu gasesti nici in sezon sa mananci o ciorba pe peste(!) -, doua-trei magazine si mult mai multe baruri si bodegi. In ele se ingroapa pescarii batrani care beau pana uita si ce peste au prins in ziua respectiva si apoi pleaca spre casa, cu grija sa nu ajunga in Dunare. Dar si tineri, care au inceput de devreme sa ii imite pe cei mari, baieti plini de viata si fete frumoase si indraznete. Cineva ne spunea ca pulsul asezarii il dau tocmai barurile. Daca ele sunt pline, inseamna ca in ziua respectiva s-a prins peste. Cele sase strazi paralele care se intind de-a lungul fasiei de pamant numita Sulina nu au nici macar un nume. Ele sunt Strada 1, Strada 2 si asa mai departe. Daca pe prima, cea de pe faleza, mai poti gasi asfalt printre gropi, pe masura ce te apropii de dig, asfaltul dispare, lasand in loc nisipul. Intre cele sase strazi si ulitele perpendiculare pe ele si pe malul Dunarii se schiteaza o trama stradala simpla pe care sunt asezate casele pescarilor. Pe cele lipovenesti le recunosti usor. Sunt construite din scanduri inguste, asezate orizontal si vopsite in culori tipatoare: rosu, albastru, verde. Unele dintre ele acoperite cu stuf. Cele mai multe au fatadele scorojite din cauza nisipului si a aerului sarat. Toate casele sunt construite dupa un sistem unic. Fundatiile lor sunt facute ca sa pluteasca pe terenul imbibat cu apa, dupa "efectul de clopot". In aceste case stau pescarii. Ei au saracit foarte mult de cand a fost concesionata Delta. Interesele de grup, pe alocuri cu accente de grupari mafiote, nu mai lasa nici o sansa celorlalti, oamenilor simpli. De aceea, pescarii din Sulina sunt obligati ori sa lucreze pe salariu pentru aceste firme, ori sa se multumeasca cu cele trei kilograme de peste pe zi pe care il pot prinde, conform legii, pentru consum. Desigur ca, in realitate, lucrurile nu se intampla deloc asa. Cei mai multi incalca legea in incercarea disperata de a castiga un ban in plus si cer protectia Politiei, a Garzii de Mediu sau a Politiei de Frontiera. Ii vezi cum se intorc de pe balta, tragandu-si barcile la cheu. Se plang tot timpul, a mers prost, dar, daca scoti banii, au de vanzare ceva caras, scrumbie si chiar stiuca. Il cunoastem pe un anume Moga. "Are cea mai frumoasa femeie din Sulina. Pleaca o saptamana in balta, cand se intoarce se imbata si o bate pe nevasta-sa spunandu-i ca e curva. Daca dati mana cu el, o sa vedeti ca are pielea aspra-glaspapir. Cum sa o mangaie asta pe femeie!", ne spune un cunoscut. Cam pe aceeasi formula se articuleaza destinele nemiloase ale multor pescari din Sulina, pentru care viitorul se rezuma la lotca, la kile de scrumbie si, mai ales, la sticlele de vodca pe care le vor goli odata intorsi in oras.