Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:58 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personal medical suplimentar pentru taberele scolare

ro

01 Apr, 2005 00:00 785 Marime text
Directia de Sanatate Publica Judeteana se pregateste in acest moment pentru sezonul estival. Astfel, ne-a declarat directorul institutiei, doctorul Camelia Ciobotaru, vara aceasta, personalul care asigura asistenta medicala de urgenta pe litoral va fi suplimentat doar in taberele de copii, acolo unde exista posibilitatea asigurarii mesei si a cadrelor medicale. In rest, a precizat Ciobotaru, directia va trebui sa se descurce cu personalul existent in subordine. De asemenea, in perioada imediat urmatoare, conducerea DSPJ va stabili un set de masuri privind asigurarea asistentei medicale de urgenta. Astfel, vor fi organizate centre de permanenta cu activitate sezoniera in care isi vor desfasura activitatea numerosi medici de familie din judetul Constanta. In perioada estivala, pe plaja se vor afla multi oameni si de aceea erau absolut necesare masuri pentru asigurarea in cele mai bune conditii a asistentei medicale de urgenta. In acelasi timp, pentru a evita surprizele neplacute datorate toxiinfectiilor alimentare, si inspectorii sanitari ai Directiei de Sanatate Publica vor evalua si controla in permanenta toate unitatile de alimentatie publica. "Dorim sa fim, cel putin la nivelul anului anterior, mai ales in sensul centrelor de permanenta si a punctelor de prim ajutor" a mai declarat Ciobotaru. In plus, a precizat aceasta o sa prezentam curand situatia si reprezentantilor Ministerului Sanatatii, deoarece baremurile pentru medicamentele de urgenta trebuie sa le achizitionam printr-un program national de asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca". Referitor la activitatea agentilor economici care isi vor desfasura anul acesta activitatea pe plaja, directorul DSPJ a spus ca ei vor fi obligati sa respecte legea si sa aiba cel putin un punct de prim ajutor pe plaja.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii