Peste 100 milioane euro fara destinatar
Peste 100 milioane euro fara destinatar
Aceasta a precizat că, prin intermediul programului, sunt finanţate
proiecte în domeniul: accesibilităţii - transport terestru şi fluvial, reţele
şi servicii de informaţii şi comunicaţii; mediului - protecţia mediului,
prevenirea dezastrelor şi intervenţii în caz de urgenţă, precum şi al
dezvoltării economice şi sociale - cooperare în mediul de afaceri, dezvoltarea
resurselor umane şi cooperare „people-to-people". Bugetul total alocat pe cele
trei axe este de circa 101 milioane euro, iar contribuţia primăriilor este mult
mai redusă decât în cazul programelor Phare, întrucât atât statul român, cât şi
cel bulgar asigură câte 13% din co-finanţare. Constanţa este unul dintre cele
şapte judeţe din România incluse în aria de eligibilitate a programului, iar
parteneri de proiect pot fi identificaţi în cele nouă districte din ţara
vecină. Următoarele termene limită de depunere a proiectelor la Secretariatul
Tehnic Comun al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria
2007 - 2013 sunt: 31 iulie, 31 octombrie 2009, 31 ianuarie şi 30 aprilie 2010.
Sugestii de la potenţiali
beneficiari
Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) - filiala Constanţa a propus organizatorilor întrunirii de ieri ca, pe viitor, la întâlnirile stabilite cu partea bulgară să fie invitaţi şi reprezentanţi ai localităţilor din cele două state care au parteneriate de înfrăţire. Mariana Gâju a pus accent pe sesiunea din octombrie, până când se pot depune alte proiecte, şi a subliniat importanţa comunicării între partea română şi cea bulgară, astfel încât să se poată elabora proiecte viabile. Nu în ultimul rând, preşedintele ACoR Constanţa a evidenţiat că întâlnirile de informare sunt esenţiale pentru a evita, pe viitor, pierderea unor proiecte, întrucât „nu s-a ştiut, practic, ce să menţionăm la rubrica «experienţă similară a ambilor parteneri»". „Zece dacă pleacă la drum, să plece cu lucrările bine făcute", a concluzionat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp