Peste o tonă de motorină, transportată fără documente legale
Peste o tonă de motorină, transportată fără documente legale


Conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt.
În data de 24 ianuarie, în jurul orei 19.00, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Constanţa au oprit pentru control, în zona de competenţă, un ansamblu auto înmatriculat în Constanţa, condus de cetăţeanul român M.M., în vârstă de 45 de ani.
În semiremorca-cisternă a fost găsită cantitatea de 1.200 de litri de motorină pentru care şoferul nu a putut prezenta documente de provenienţă şi transport.
Verificările au stabilit că respectivul conducător auto a achiziţionat motorina de la persoane necunoscute din zona localităţii Hârşova, în schimbul sumei de 1.200 de lei.
Ansamblul auto şi motorina au fost indisponibilizate la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale ce se impun.
Conducătorului auto i-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 26 Cod Penal raportat la art. 208 Cod Penal.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp