Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:29 14 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politist ultragiat de un cetatean in stare de ebrietate

ro

12 Jul, 2005 00:00 1245 Marime text
Un barbat in varsta de 47 de ani, din Piatra Neamt, s-a ales cu dosar penal dupa ce, ieri seara, sub influenta alcoolului fiind, a atentat asupra politistului care venise sa aplaneze un iminent conflict. In jurul orelor 19.30, o patrula a Sectiei 4 Politie a fost dirijata prin dispecerat sa se deplaseze la un scandal care avea loc la un bar situat pe Strada Eliberarii. Acolo, un barbat in varsta de 47 de ani, din Piatra Neamt, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, adresa injurii si expresii jignitoare clientilor aflati in acelasi local. Iulian Milut s-a enervat si mai tare in momentul in care unul dintre politistii patrulei a incercat sa-l legitimeze. Iritat la culme fiind, Milut s-a repezit asupra politistului, rupandu-i tricoul de la tinuta de serviciu si tocul port-pistol din dotare. Barbatul nu s-a multumit cu atat si i-a mai aplicat politistului si o lovitura peste mana in care avea statia de emisie-receptie. Pe tot parcursul incidentului, cetateanul aflat in stare de ebrietate a adresat cuvinte jignitoare si amenintari cu violenta atat lucratorilor de politie, cat si clientilor aflati in bar. Dupa ce a fost imobilizat, Miluta a fost condus la sediul sectiei 4, unde i s-a intocmit dosar penal sub aspectul infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri si ultraj, dosarul fiind declinat Parchetului spre competenta solutionare. Acesta este al treilea caz de ultraj asupra unui politist petrecut in ultimele zile la Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii