Politistii SPR au vanat soferii masinilor de lux
Politistii SPR au vanat soferii masinilor de lux
25 Aug, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
832
Marime text
Politistii de la Rutiera au pus gand rau soferilor. Sambata dimineata, cand toti tinerii ies bauti din cluburi si, firesc, urca la volan pentru a ajunge acasa, oamenii legii au iesit la vanat.
Au fost vizate, in special, autoturismele de lux. Prada a fost impresionanta. La ora 4.30, politistii din cadrul Serviciului Politiei Rutiere erau deja in Mamaia. In decurs de o ora si jumatate au pus mana pe noua soferi, carora le-au retinut permisele pentru alcool, si au intocmit si un dosar penal, tot pentru consum de bauturi alcoolice. La ora 6.00, dat fiind ca traficul era aglomerat si le era greu sa actioneze si, in plus, se dusese vestea ca au impanzit statiunea, s-au retras. Au revenit insa in forta la ora 7.30, cand toata lumea credea ca au plecat de tot. Inspectorul Ciprian Sobaru, seful Biroului Siguranta Circulatiei in Mediul Urban, a precizat ca, dupa aceasta ora, actiunea s-a desfasurat, ce e drept, la o intensitate mai mica, dar au fost retinute alte trei permise pentru consum de alcool si s-a intocmit dosar penal pe numele unui sofer care conducea un autoturism cu numerele de inmatriculare expirate. Actiunile de acest gen vor continua in perioada urmatoare.Scris de: {autor}Olimpia CEARA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii