Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:46 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pompierii militari au salvat bunuri de sapte milioane de lei

ro

11 Aug, 2010 02:31 1016 Marime text
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" au înregistrat, luna trecută, 226 de acţiuni. Sergentul major Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea", precizează că în acest interval de timp cei din cadrul Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Constanţa au avut 851 de evenimente.

„În medie, au fost cam 33,67 intervenţii pe zi. La 194 dintre acestea au acţionat serviciile profesioniste, iar la alte şapte au intervenit Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă", a mai completat Paula Anghel. De-a lungul intervenţiilor înregistrate luna trecută, au fost salvate 54 de persoane (53 adulţi şi un copil), iar în cazuri de urgenţă preluate de SMURD au fost asistate de echipajele serviciului un număr de 864 de persoane (771 de adulţi şi 93 de copii). Au fost pagube în valoare de 40.000 de lei şi bunuri salvate în valoare de 6.739.300 de lei. Cele 194 de evenimente rezolvate de echipajele inspectoratului au avut loc în raioanele de intervenţie ale Detaşamentului Constanţa Oraş (39), ale Detaşamentului Port (48), ale Detaşamentului Medgidia (12), ale Secţiei Mangalia (11), ale Staţiei Midia Năvodari (9), ale Detaşamentului Cernavodă (30), ale Detaşamentului Constanţa Palas (32), ale Gărzii doi de intervenţie Chirnogeni (4), ale Staţiei Hârşova (6) şi ale Staţiei Tuzla (3). „Luna trecută, pe teritoriul judeţului Constanţa, au avut loc 36 incendii, în medie 1,16 pe zi. De asemenea, s-au mai înregistrat nouă arderi necontrolate, din care opt stinse de serviciile profesioniste şi o ardere necontrolată (vegetaţie uscată/fond forestier/DJ22) stinsă în colaborare cu Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă", a mai arătat sergent major Paula Anghel. La final, facem precizarea că, în luna iulie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea" al Judeţului Constanţa a monitorizat 199 de transporturi de substanţe periculoase, bunuri şi valori etc (în medie 6,42 pe zi) şi un transport rutier special de combustibil nuclear (13 iulie).

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii