Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:53 15 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porturile maritime si fluviale, in vizorul politistilor

ro

25 Aug, 2009 02:58 1028 Marime text

După verificările făcute pe arterele rutiere, „evazioniştii" din domeniul comerţului cu produse cerealiere s-au orientat către transportul pe căile navigabile. Mutarea a fost depistată de lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi.

La finele săptămânii trecute, în colaborare cu inspectorii de la Autoritatea Navală Română, poliţiştii de la transporturi au efectuat o acţiune pe linia combaterii transporturilor ilicite de produse cerealiere în porturile maritime şi fluviale, precum şi pe fluviul Dunărea. Acţiunile s-au amplificat în perioada campaniei agricole de vară deoarece activităţile de transport de produse cerealiere prin porturile autohtone au crescut, semn că cei implicaţi în afaceri de acest gen au început să „prefere" calea apei, în speranţa că vor fenta autorităţile şi vor scăpa de plata unor biruri la stat. Poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa şi reprezentanţi ai Căpităniei Zonale Constanţa au verificat, duminică, 12 nave, barje şi şlepuri, precum şi 22 de autovehicule din zona porturilor Constanţa şi Constanţa - Sud Agigea. Ei au descoperit 1.450 tone grâu, 9.226 tone rapiţă şi 1.313 tone porumb.

Potrivit unui comunicat remis de Poliţia Transporturi, în primul semestru al anului, prin porturile maritime au fost tranzacţionate 3,1 milioane de tone de produse cerealiere, cu 324% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Şi pe canalul Dunăre - Marea Neagră, transportul de cereale a crescut cu 400%. În primele 6 luni ale anului 2009 s-au desfăşurat operaţiuni, constând în tranzit, import şi export, cu 5.516.535 tone, o cantitate cu 298,68% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost manipulate 1.383.694 tone cereale. De asemenea, exportul de cereale a fost de 2.114.753 tone, cu 430% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Oameni legii efectuează în continuare cercetări şi verificări încrucişate în vederea stabilirii legalităţii tranzacţiilor comerciale efectuate atât de către furnizorii mărfurilor, cât şi de beneficiari.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii