Potrivit bursei zvonurilor Ei sunt cei trei comisari-şefi care ar vrea să conducă Anticorupţia de la Constanţa
Potrivit bursei zvonurilor: Ei sunt cei trei comisari-şefi care ar vrea să conducă Anticorupţia de la ConstanţaPeste câteva zile, la sediul Direcţiei Generale Anticorupţie se va organiza un concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Constanţa. În fruntea serviciului se află, din luna iulie 2011, comisarul-şef de poliţie Mircea Voicu. Acesta a preluat frâiele serviciului după ce comisarul-şef Camil Manea, fostul şef, a devenit inspector-şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Potrivit bursei zvonurilor, Serviciul Judeţean Anticorupţie din Constanţa a stârnit interesul mai multor persoane, însă numai trei dintre acestea ar lua în calcul participarea efectivă la concurs.
După cum arătam mai sus, Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa este condus, de la jumătatea lunii iulie 2011, de comisarul-şef de poliţie Mircea Voicu. Acesta este împuternicit la comanda serviciului şi ne-a declarat că va participa la concursul din data de 10 mai pentru ocuparea definitivă a postului pe care-l deţine de la jumătatea anului trecut. Un alt nume cu „greutate" vehiculat în bursa zvonurilor este al comisarului-şef de poliţie George Dorel Popa, fost inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Acesta a condus şi Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, unde lucrează în prezent. Contactat telefonic, acesta ne-a declarat că nu este, încă, hotărât în ceea ce priveşte o posibilă participare la testarea de zilele următoare. „Cel mai probabil, nu", a mai adăugat fostul şef al SIPI, care în prezent ocupă postul de şef Birou Protecţie din cadrul Serviciului de Informaţii. Potrivit unor informări oficiale, la concurs se pot înscrie toţi ofiţerii din Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectând o serie de condiţii.
Drept urmare şi comisarul-şef de poliţie Gabriel Ursache, şeful Biroului Judeţean Anticorupţie Tulcea, ar urma să susţină testarea programată peste şapte zile. Deşi am încercat să obţinem un punct de vedere cu privire la cele mai sus precizate şi de la comisarul-şef Urscahe acest lucru nu a fost posibil. În privinţa şefului de la Anticorupţie Tulcea mai putem spune că este căsătorit cu Ioana Ursache, actual procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Ioana Ursache şi-a dorit la un moment dat şi funcţia de procuror general al Constanţa, în acest sens participând la concurs. Potrivit unei informări oficiale a DGA, aprecierea rezultatelor finale ale probei de concurs se face cu note de la 1 la 10, nota minimă de promovare a probei fiind 7.00. Nu este de trecut cu vederea că va fi declarat „admis" la concurs candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, iar în situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi notă, este declarat „admis" cel care are cea mai mare vechime în specialitatea postului. Dosarele de candidat pot fi depuse la Serviciul Resurse Umane din DGA, până la data de 4 mai, ora 16.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- anticoruptie, pe bune 04 May, 2012 16:06 bafta comisarului sef URSACHE GABRIEL! Cel mai integru si moral ofiter pe care l-am cunoscut! S-au mobilizat mafiotii sa-i impiedice venirea la Constanta dar...nu nor caii cand vor cainii...
- Vasile 03 May, 2012 00:11 cel mai tare este Popa, de departe...si cel mai bine pregatit profesional...dar de....