Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:19 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povestea jandarmeriei rurale sau desfiintarea unui proiect fiabil

ro

10 Jan, 2006 00:00 1776 Marime text

Politistii din mediul rural nu au nevoie de ajutor in misiunea de reducere a fenomenului infractional

Un proiect ce s-a dovedit reusit a fost totusi suprimat de guvernanti la numai doi ani dupa ce fusese pus in practica * In judetul Constanta, din cele sase posturi si tot atatea sectii de jandarmi, mai activeaza in prezent un singur post si o subunitate * Au fost cazuri, cum este cel al comunei Valu lui Traian, unde autoritatile locale au fost cele care au solicitat infiintarea unor astfel de posturi, punandu-le la dispozitie si cele necesare

Legea 116/1998 a insemnat renasterea ideii de jandarmerie rurala. Aplicarea acesteia a inceput insa de-abia la 01.09.2003, exact la 110 ani de la semnarea certificatului de nastere al respectivei institutii, cand au fost infiintate in tara o serie de sectii si posturi de jandarmi, foarte multe dintre ele in mediul rural. La baza infiintarii acestora au stat mai multe programe prioritare, cum ar fi "linistea comunitatii rurale", "strazi linistite - oras sigur", "scoli si parcuri sigure" etc. In judetul Constanta, au luat fiinta posturile de la Cobadin, Costinesti, Harsova, Ovidiu, Pestera, Valu lui Traian si sectiile de la Neptun, Mangalia, Navodari, Medgidia, Cernavoda si Constanta. Fiecare post avea un efectiv de 10 jandarmi, in timp ce sectiile erau formate din efective de aproximativ 50 de oameni, ce actionau nu numai in localitati, dar si in zonele limitrofe. De exemplu, sectia de la Cernavoda avea ca misiune mentinerea ordinii publice si patrulare, precum si interventia la solicitare in localitatile de pe intreg sectorul Dunarii cuprins intre Cernavoda si Ostrov. Despre activitatea jandarmeriei rurale se vorbeste acum la trecut pentru ca, in luna mai a anului trecut, prin intrarea in vigoare a noii legi de functionare si organizare a institutiei, Legea 550, asigurarea linistii si ordinii publice in mediul rural a fost lasata numai pe seama politistilor. Si acest lucru se intampla in conditiile in care este arhicunoscuta criza de oameni cu care se confrunta Politia. Decizia guvernantilor este de neinteles cu atat mai mult cu cat infractionalitatea la sate este un fenomen care ia amploare si din cauza lipsei unor organe de ordine eficiente. Tocmai acest fapt a dus la necesitatea infiintarii jandarmeriei rurale. Insa dupa nici doi ani de existenta, aceasta a fost suprimata, desi in acest interval s-a constatat o scadere considerabila a fenomenului infractional la sate. In unele localitati, au fost infiintate posturi de jandarmi la solicitarea expresa a autoritatilor locale, care au inteles nevoia unor forte de ordine suplimentare. Este si cazul comunei Valu lui Traian, unde in urma unor incidente ce au tulburat linistea publica si in care politistii din localitate s-au aratat depasiti de situatie, primarul a solicitat infiintarea unui astfel de post. Astfel, in cursul anului 2004, Primaria a pus la dispozitia jandarmilor o cladire pentru sediul acestora. Potrivit viceprimarului Nicolae Bucel, autoritatile locale si populatia comunei au fost foarte multumite de activitatea oamenilor de arme. De asemenea, acesta a tinut sa precizeze ca in perioada 2004 - mai 2005, infractionalitatea in localitate a scazut foarte mult si ca in prezent responsabili pentru asigurarea ordinii si linistii publice in comuna sunt cei trei agenti ai postului de politie Valu lui Traian. "Oricat de bine pregatiti ar fi politistii, le este practic imposibil sa mentina un climat de ordine intr-o localitate cu aproape 10.000 de suflete, iar daca mai luam in calcul si evenimentele rutiere, care nu sunt putine, avem o imagine destul de clara a necesitatii postului de jandarmi", a mai spus Nicolae Bucel. Totodata, viceprimarul a mai mentionat ca autoritatile locale mai spera totusi ca in viitor sa fie reluata activitatea acestui post. Si acesta nu este un caz izolat. In prezent, dintre posturile si sectiile enumerate mai sus, mai activeaza subunitatea de la Cernavoda si postul de la Costinesti, ce apartin Detasamentului Mobil din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Constanta. Avem de-a face astfel cu un mare paradox. Desi prin activitatea sa, jandarmeria rurala a contribuit la scaderea drastica a fenomenului infractional in mediul rural, s-a decis suprimarea acestei institutii. Ce anume a influentat decizia guvernantilor si mai ales de ce a fost luata o astfel de hotarare, ramane pentru toata lumea o dilema.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii