Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 16 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prejudiciu de 22.000.000 de lei cauzat de un administrator-marioneta

ro

29 Jan, 2009 03:20 1113 Marime text
S-a prezentat cu documente parţiale pentru a acoperi un prejudiciu de peste 22,3 milioane, dar când a văzut că treaba e groasă şi că nu e chip s-o scoată la capăt, parcă a intrat în gaură de şarpe. Este vorba despre administratorul societăţii SC Paradise Impex SRL, cu sediul social în Constanţa, care, în mod nu neapărat surprinzător, nu funcţionează la sediul social declarat.

Potrivit comisarului şef de secţie al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, firma a efectuat tranzacţii cu motorină euro şi s-a aprovizionat cu produse energetice de la societăţi „fantomă" din toată ţara. La început, administratorul Paradise Impex a crezut că o scoate la capăt dacă prezintă evidenţa financiar-contabilă pentru anul 2007, urmând să prezinte restul actelor la o dată stabilită ulterior. Totuşi, din discuţiile cu organele de control, a reieşit faptul că cetăţeanul în discuţie nu era decât o simplă persoană „interpusă", care nu are decât dreptul de semnătură a ordinelor de plată. În acest mod, afacerea era condusă de alte persoane. Văzând că treaba nu stă pe roze, administratorul-marionetă nu s-a mai prezentat la întrevederea stabilită cu comisarii financiari şi a intrat, parcă, în gaură de şarpe. Pentru că nu au mai putut verifica documentele firmei, comisarii Gărzii Financiare au estimat valoarea prejudiciului cauzat de SC Paradise Impex SRL la 22.301.504 lei.

Nereguli şi-n 2008


De menţionat faptul că şi în luna martie 2008, Garda Financiară Constanţa a descoperit anumite nereguli la această firmă. La momentul respectiv, prejudiciul a fost estimat la peste 19.000.000 de lei. La rândul ei, şi SC Delta Trans Util SRL Constanţa a reuşit să prejudicieze bugetul statului cu aproximativ 1,7 milioane de lei, prin comerţul cu cereale. Societatea nu funcţionează la sediul social declarat. În urma controlului, s-a stabilit faptul că, în iulie 2008, Delta Trans Util a vândut orz şi rapiţă unei societăţi din Tulcea, în valoare totală de 36.877 de lei. Mai mult, în septembrie - noiembrie 2008, firma a vândut mai multe produse cerealiere, în valoare de 5.591.506 lei, către o altă societate din Constanţa, faţă de care a prestat şi servicii de transport, în valoare de 50.746 de lei. Niciuna dintre operaţiuni nu a fost înregistrată în contabilitate, iar prejudiciul a fost astfel estimat la 1.727.421 de lei. În ambele cazuri au fost sesizate Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi Direcţia Finanţelor Publice Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii