Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:53 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presupusa mită a lui Bogatu, consemnată la CEC

ro

16 Mar, 2012 00:00 1559 Marime text
Acuzat în dosarul Portul de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită şi instigare la delapidare, fostului director portuar Eugen Bogatu i se impută o mită „adunată" ce s-ar ridica la circa o mie de euro.

Pentru că suma este prea mică pentru a merita instituirea sechestrului asigurător, Bogatu a consemnat la CEC cei 1.000 de euro, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De altfel, la începutul acestei săptămâni, procurorii anticorupţie au decis să prelungească interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor, valabilă în cazul lui Bogatu, cu alte 30 de zile, măsura fiind valabilă până în aprilie. Concret, Bogatu a fost acuzat de cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, instigare la delapidare, dar şi „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup". De menţionat că procurorii au ajuns la suma de 1.000 de euro după ce au pus cap la cap informaţiile obţinute din interceptările convorbirilor telefonice purtate de Bogatu cu diverse persoane. Totodată, este de spus că procurorii au apreciat că limbajul folosit de fostul director portuar în aceste interceptări era unul codat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii