Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Presupuşii complici ai celebrului Saviuc, eliberaţi din arest

ro

15 Oct, 2010 02:43 1762 Marime text

Trei dintre principalii suspecţi ai tâlhăriei cu săbii şi mascaţi de la Hârşova, comisă în noiembrie 2008 şi soldată cu un prejudiciu de peste 700.000 de lei şi 140.000 de euro, au fost puşi în libertate. Singurul suspect care rămâne arestat în acest caz este Vasile Saviuc.

În schimb, ceilalţi trei acuzaţi care erau judecaţi în stare de arest, respectiv George Cristian Ene, Mihai George Sântion şi Marian Alexandru Lupu, au fost puşi în libertate, decizia de eliberare fiind definitivă. Concret, magistraţii Curţii de Apel Constanţa, în completul format din preşedintele Damian Mitea şi judecătorii Eleni Cristina Marcu şi Maria Uzună, au admis recursurile declarate de cei trei suspecţi împotriva deciziei Tribunalului Constanţa de a menţine măsura arestării preventive dispusă în cazul lor. Printre motivele avute în vedere de instanţa Curţii de Apel la momentul pronunţării deciziei s-a aflat şi faptul că unii dintre martorii audiaţi în cauză şi-au schimbat declaraţiile în faţa judecătorilor, susţinând aspecte diferite faţă de cele relatate în faţa procurorilor, în faza de urmărire penală. În ceea ce-l priveşte pe Marian Alexandru Lupu, este de menţionat faptul că acesta mai este şi în „mega-dosarul" presupusei corupţii de la Poliţia Rutieră Constanţa, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Acuzaţiile ce i se aduc în cazul respectiv sunt de trafic de influenţă, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi complicitate la fals intelectual. În ceea ce priveşte procesul tâlhăriei de la Hârşova, acesta va continua cu un singur suspect arestat, acesta fiind Vasile Saviuc.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • justice 15 Oct, 2010 20:11 va dati seama ce spaga se da? teodor nita procuror dat afara de 2 ori din magistratura fratii lui unul militian avocati sotia vice presedinte tribunal cta-si hirsova data afar din magistratura sustinuti de cristian deliorga ala cu amanta sefa-sustinuti de tatal mafiei basescu-vai de justitie in romania-u e se aude? ce zic magistratii cinstiti?sa vina revolutia nu mai scapa unul