Presupusul înlocuitor al lui Catană Iată ce crede comisarul-şef Burlacu, de la DNA, despre IPJ Constanţa
Presupusul înlocuitor al lui Catană: Iată ce crede comisarul-şef Burlacu, de la DNA, despre IPJ Constanţa


„La momentul de faţă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa are o structură managerială foarte bine stabilită, deci orice comentariu este de prisos. (...) Sunt în curs să-mi reînnoiesc contractul pe şase ani cu Direcţia Naţională Anticorupţie.
La momentul
la care discutăm, nu am fost contactat în legătură cu IPJ Constanţa",
ne-a mai declarat comisarul şef Valentin Burlacu, care în prezent
desfăşoară activităţi
în cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai
mult decât atât, cel care este văzut drept viitorul şef al
Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa a mai declarat: „dacă
domnul Catană, inspectorul şef al IPJ Constanţa, va ieşi la pensie şi se
va organiza un concurs pentru funcţia rămasă liberă, este posibil să
fiu interesat". De menţionat că actualul şef al IPJ Constanţa,
comisarul-şef
Dumitru Catană împlineşte azi, 8 iunie, vârsta de 55 de ani şi poate
ieşi la pensie. Nu este de trecut cu vederea nici faptul că, pe data de
12 mai 2005, Valentin Burlacu a fost desemnat câştigătorul
concursului organizat de Inspectoratul Judetean de Politie Constanta în
vederea ocupării funcţiei de şef
al Poliţiei Medgidia. Comisarul-şef Burlacu a mai desfăşurat activităţi
şi în cadrul Poliţiei Mangalia.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp