Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:40 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primariile vor suporta cheltuielile unitatilor scolare

ro

30 Jul, 2004 00:00 553 Marime text
Comparativ cu anul trecut, incepand cu anul scolar 2004-2005 s-a luat hotararea ca unitatile de invatamant preuniversitar sa fie "sponsorizate" de consiliile locale cu un procent de 80%. Astfel, din toamna, primariile vor suporta in plus din bugetele proprii toate cheltuielile aferente burselor elevilor si transportului acestora de la domiciliu pana la scoala. De asemenea, tot primariile vor asigura financiar si cheltuielile pentru organizarea evaluarilor, simularilor si examenelor nationale, cu exceptia celor care se suporta din bugetul de stat. Toate aceste hotarari au fost stipulate recent in Legea pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995. Se pare ca acelasi text de lege pune in responsabilitatea primariilor si cheltuielile pentru examinarea obligatorie periodica a salariatilor din sistemul educational, cu exceptia celor care, potrivit legii, se efectueaza gratuit. In plus, la capitolul finantare complementara, bugetele locale vor asigura contravaloarea biletelor pentru transportul profesorilor care fac naveta, precum si a unui numar de sase calatorii pe an, cu reducere pe calea ferata. In ceea ce priveste concursurile scolare si diversele activitati educative si cultural-artistice, si acestea vor fi suportate din bugetele primariilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii