Primarul din Cogealac nu mai crede-n steaua lui
Primarul din Cogealac nu mai crede-n steaua luiPentru a doua oară în mai puţin de-o săptămână, primarul arestat al Cogealacului, Hristu Cati, trăieşte emoţiile eliberării. Alături de el, aceleaşi sentimente îi încearcă şi pe viceprimarul Mihai Dore, la fel ca şi pe ceilalţi cinci localnici arestaţi împreună cu cei doi capi ai comunei, după ce magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis cererile celor şapte indivizi de a fi eliberaţi provizoriu, sub control judiciar.
După mai multe amânări, cererile formulate de cei şapte suspecţi arestaţi în scandalul eolienelor de la Cogealac s-au judecat ieri, în prezenţa cunoscuţilor şi apropiaţilor primarului. Îmbrăcat în roşu, descătuşat, dar flancat de efectivele Grupării de Intervenţie a Penitenciarului Poarta Albă şi de gardieni, Hristu Cati şi-a privit umil, din boxa arestaţilor, avocaţii care pledau pentru cauza lui. Apărarea a vorbit despre faptul că nu se mai justifică menţinerea unei stări de arest în cazul celor şapte suspecţi, indiciile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nemaiexistând, iar cei şapte nereprezentând un pericol pentru societate. De asemenea, apărarea a precizat că, sub nicio formă, niciunul dintre suspecţi nu va îngreuna buna desfăşurare a procesului, realizând că aceste demersuri ar fi în detrimentul lor. Rând pe rând întrebaţi de judecători, suspecţii au precizat că lasă la aprecierea instanţei dacă va dori sau nu să le admită cererile. Singur, Florian Barbu, unul dintre localnicii încătuşaţi alături de primar, a precizat că ei ar vrea să fie judecaţi în stare de libertate. „Aşa s-a întâmplat, să fim acuzaţi, dar am vrea să fim judecaţi în libertate", a conchis Florian Barbu. De menţionat că decizia Judecătoriei de a-i pune în libertate pe cei şapte suspecţi a fost deja atacată în recurs de procurori. În acest context, nu este de trecut cu vederea faptul că, în urmă cu aproximativ o săptămână, Judecătoria de asemenea a dispus eliberarea suspecţilor, dar Tribunalul a admis recursul procurorilor, astfel că Hristu Cati şi acoliţii săi au rămas, în continuare, după gratii. Cu aşa o „experienţă" în spate, nici primarul şi nici ceilalţi suspecţi nu sunt foarte încrezători în şansele lor de a părăsi arestul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp