Primarul si seful de post de la Ion Corvin, amenintati cu bataia
Primarul si seful de post de la Ion Corvin, amenintati cu bataia
16 Jul, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1161
Marime text
Doi tineri care au amenintat ca il agreseaza pe primarul din comuna Ion Corvin au incercat sa agreseze si un politist care a venit sa aplaneze conflictul. Duminica, Alexandru Guta, primarul din comuna Ion Corvin, a depus o reclamatie la Postul de Politie Baneasa, conform careia doi tineri l-au acostat pe strada si l-au amenintat cu bataia. Fratii Marinciu Nicu, de 28 de ani, si Vasile, de 32 de ani, din satul Viile, l-au oprit duminica si l-au amenintat pe Guta ca in curand va primi o bataie pe care nu o va uita prea repede. Primarul s-a dus la Postul de Politie, unde i-a povestit intreaga tarasenie adjunctului sefului de post, sergent major George Palimaru. Politistul s-a deplasat in comuna si i-a invitat pe cei doi frati la Postul de Politie pentru a lamuri lucrurile. Fratii Marinciu s-au dovedit insa deosebit de agresivi, incercand chiar sa-l loveasca pe subofiter cu o sipca si apoi cu o piatra. Pentru a se apara, politistul i-a amenintat ca va face uz de armamentul din dotare. Motivul pentru care cei doi frati au incercat sa-l agreseze pe subofiter nu este foarte clar, insa va fi lamurit in urma unei anchete interne, declansata de Inspectoratul Judetean de Politie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii