Prins cu un cuţit în autobuz
Prins cu un cuţit în autobuz
11 Feb, 2012 00:00
ZIUA de Constanta
934
Marime text
În urmă cu două zile, în jurul orei 11.00, jandarmii din cadrul Grupării
Mobile Tomis, aflaţi în serviciul de patrulare în municipiul Constanţa
au depistat un bărbat ce avea asupra sa o armă albă. Conform
jandarmilor, Selvis H., de 18 de ani, din
Constanţa, s-ar face vinovat de comiterea infracţiunii de port, fără
drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa
sau integritatea corporalã a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea
şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului,
castetului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate
anume pentru tăiere, împungere sau lovire (...), faptă prevăzută de
art.2 pct.1 din L 61/1991R. Acesta a fost observat în timp ce călătorea
într-un mijloc
de transport în comun având disimulat pe mâneca stângă a jachetei un
cuţit. După controlul corporal sumar efectuat a fost găsit asupra sa un
cuţit cu lama în lungime de 17cm, curbată. În
cauză au fost întocmite actele procedurale premergătoare începerii
urmăririi penale, dosarul întocmit fiind predat Parchetul de pe lângă
Judecătoria Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii