Procesul lui Cristel, suspendat a doua oara
Procesul lui Cristel, suspendat a doua oara
Decizia a fost luată de Tribunalul Constanţa, care a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de avocaţii lui Petrică Tomescu şi Lucian Călimărea. Concret, acestea vizau neconstituţionalitatea articolelor din Codul de procedură penală care reglementează audierea martorilor cu identitate protejată. Reprezentantul legal al lui Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, s-a opus trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, argumentând că excepţia ar fi trebuit invocată încă dinainte de a fi audiat primul martor sub acoperire. La rândul său, procurorul de şedinţă a fost de părere că excepţiile invocate nu sunt admisibile, pentru că nu a existat o încălcare gravă a dreptului la apărare al suspecţilor. În urma deliberărilor, instanţa a decis trimiterea dosarului pentru verificarea constituţionalităţii respectivelor articole, cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională nu s-a mai pronunţat anterior cu privire la acestea. Astfel, procesul va fi suspendat pentru câteva luni bune, iar cercetarea judecătorească propriu-zisă va fi blocată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp