Procurorii au primit rezultatul expertizei psihiatrice in privinta lui Alexandru Radu
Procurorii au primit rezultatul expertizei psihiatrice in privinta lui Alexandru Radu
23 Nov, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
938
Marime text
Presupusul autor al crimei petrecute in luna august la vila "Cristina" din localitatea Eforie Sud s-a intors zilele acestea de la Jilava, fiind transferat la Penitenciarul de la Poarta Alba. In urma cu o luna, respectiv in septembrie, Alexandru Radu, ginerele viceprimarului din localitatea Eforie, a fost transferat in Spitalul Penitenciar Jilava pentru a fi mai aproape de Institutul de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti, unde tanarul a fost supus unei expertize psihiatrice. Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta au primit, ieri, raportul intocmit de catre o comisie de specialitate din cadrul Institutului "Mina Minovici", avizat, la randul sau, de o comisie de avizare si control. Astfel, in urma acestei expertize, s-a stabilit ca inculpatul a avut discernamant in momentul savarsirii faptei pentru care este cercetat. De asemenea, in urma acestui test s-a constatat ca, la data examinarii, in planul personalitatii manifeste inculpatul avea tendinte psihostenice obsesivo-fobice, adica prezenta o comoditate exagerata. Tot din acest raport mai reiese ca Radu are o personalitate profunda care releva in sfera vietii afective frica simpla fata de unele elemente, in fata unor situatii sau persoane. Expertiza psihiatrica mai arata ca acesta prezinta o renuntare ireala la sine, are un spirit de sacrificiu si un eventual masochism. De asemenea, in urma testelor la care a fost supus reiese ca tanarul are un coeficient de inteligenta de 115, ceea ce reprezinta o inteligenta medie superioara. Alexandru Radu este acuzat de omor deosebit de grav, in sarcina acestuia retinandu-se ca, in noaptea de 11 spre 12 august, i-a aplicat sotiei sale, Cristina Radu, mai multe lovituri, dupa care a strangulat-o cu un cordon de la un incarcator de telefon mobil, punandu-i acesteia si o punga peste fata, ceea ce a condus la decesul tinerei. In alta ordine de idei, in urma necropsiei s-a stabilit ca victima era insarcinata in doua luni.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii