Profesoara de română reţinută pentru mită, liberă graţie Curţii de Apel
Profesoara de română reţinută pentru mită, liberă graţie Curţii de ApelÎn data de 10.05.2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea au organizat o operaţiune de prindere în flagrant a Elenei Iacob, profesoara de limba română la Liceul Brad Segal Tulcea. Femeia este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. Cu ocazia percheziţiei domiciliare, la locuinţa inculpatei s-au găsit în posesia sa plicuri ce conţineau sumele de 800 lei şi 500 euro, primite în cursul zilei de 10.05.2011, cu titlu de mită de la trei eleve ale unui liceu din municipiul Tulcea, în scopul de a le promova la materia limba şi literatura română, la care se aflau în stare de corigenţă. Ieri, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea în privinţa refuzului Tribunalului Tulcea de a dispune arestarea preventivă a femeii. Aflată în sala de judecată, Iacob Elena a susţinut că nu mai are nicio legătură cu cele trei eleve, că toate mediile au fost încheiate şi că respectivele fete pot susţine corigenţele cu ce profesor doresc. În urma analizării dosarului, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis că profesoara Elena Iacob poate fi cercetată în stare de libertate, însă nu are voie să comunice cu părţile din dosar, şi nici cu familiile acestora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp