Proprietarii SC Nisipuri cer Curtii Supreme ridicarea sechestrului
Proprietarii SC Nisipuri cer Curtii Supreme ridicarea sechestrului
17 Jul, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
934
Marime text

Reprezentantii firmei SC Nisipuri SA nu se resemneaza cu sechestrul instituit de DNA si confirmat de Curtea de Apel.
Acestia s-au adresat Inaltei Curti de Casatie si Justitie, atacand in recurs decizia prin care judecatorii Curtii au respins plangerea lor impotriva sechestrului ca inadmisibila. Inalta Curte reprezinta cea de-a treia si ultima cale de atac pentru reprezentantii SC Nisipuri. Firma se afla sub sechestru asigurator instituit de DNA- Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie, de aproape jumatate de an. Terenul situat in Mamaia, zona Capitanie - Vila Marina, in suprafata de 3.901,20 mp, a fost indisponibilizat in urma ordonantei nr. 29/15.02.2008, dispusa in deja celebrul dosar al retrocedarilor 29/P/2005. In ordonanta, procurorii afirma ca noii proprietari ai Nisipurilor, dar si cei ai celorlalte terenuri sechestrate, pot proba doar in aparenta buna credinta care a stat la baza incheierii contractelor de vanzare - cumparare, fiind vorba despre persoane interpuse. In ceea ce priveste SC Nisipuri SA, anchetatorii au afirmat in ordonanta ca "Radu Mazare detinea, la data comiterii faptelor, 99,92% din actiunile societatii". Dupa ce, pe 14 aprilie 2008, procurorul Doru Florin Tulus a respins plangerea formulata de reprezentantii Nisipurilor, iar saptamana trecuta, Curtea de Apel a luat o decizie similara, soarta sechestrului dispus pe fosta firma a primarului Radu Mazare se afla acum in mainile judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie.Scris de: {autor}Cecilia ZAREA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii