Proprietarul obligat de tribunal să-şi demoleze casa, amânat de judecătorie
Proprietarul obligat de tribunal să-şi demoleze casa, amânat de judecătorieAstfel, în timp ce Mihai Dădârlad are calitatea de pârât, vecinul său, Dumitru Pundiche este reclamant. Acest dosar are ca obiect „obligaţia de a face". Cauza a fost amânată de magistraţi, şi, din câte se pare, la următoarea înfăţişare vor fi audiaţi câţiva martori. Interesant de remarcat că Tribunalul Constanţa a decis, la sfârşitul lunii martie 2011, că Mihai Dădârlad ar fi trebuit „să desfiinţeze lucrările de construcţii realizate ilegal, astfel cum au fost constatate prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 158838/30.10.2008". Mai mult decât atât, judecătorii au mai stabilit că în caz de neexecutare, imobilul mai sus precizat ar fi desfiinţat „pe cale administrativă". După cum era de aşteptat, Dădârlad a atacat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Constanţa. În şedinţa din data de 15 iunie, Curtea a admis recursul modificând în parte decizia atacată, în sensul că „urmare a admiterii apelului respinge acţiunea ca prematur formulată". „Menţine restul dispoziţiilor deciziei cu privire la cererea de intervenţie în interes alăturat", se mai arată în minută. Interesant de remarcat este faptul că respectivul imobil recent construit este aproape gata, numai bun să-şi primească noii proprietari.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp