Protest in fata Parchetului
Protest in fata Parchetului
27 Sep, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1070
Marime text
Timp de mai multe ore, o femeie in varsta de 55 de ani a protestat, ieri, in fata Parchetului Constanta considerand ca anchetatorii nu s-au implicat suficient pentru identificarea autorului care in urma cu mai multi ani a lovit-o in cap punandu-i viata in pericol. Pe data de 15 august 2001, Mariana Sulcu se afla la serviciu la statia de electroliza din incinta CET Palas, unde lucra ca operator. In timpul efectuarii rondului la instalatie, seful de tura a ajuns si la poarta de acces in statia de electroliza. Speriat de faptul ca sunase de mai multe ori la sonerie si nu i s-a raspuns, barbatul a sesizat ca ceva nu este in regula. Dupa ce a mobilizat la fata locului si alte persoane, el a escaladat poarta de acces. Aici, a gasit-o pe Mariana Sulcu intinsa pe jos, intr-o balta de sange. Chemati la fata locului de urgenta, anchetatorii au stabilit ca femeia fusese lovita, pe la spate, de mai multe ori cu o ranga in cap de catre o persoana necunoscuta. Pe de alta parte, Mariana Sulcu a fost transportata de urgenta la spital unde a fost supusa unei interventii chirurgicale, viata sa fiind in pericol ca urmare a loviturilor primite. Timp de patru ani, ancheta efectuata de politisti si procurori nu a condus la identificarea persoanei care a comis fapta, cazul ramanand si in prezent cu autor necunoscut. Sub pretextul ca oamenii legii nu depun suficiente eforturi pentru descoperirea autorului, Mariana Sulcu a venit ieri in fata Parchetului si a declarat ca a intrat in greva foamei deoarece nu i se face dreptate. Procurorul criminalist Sadic Zafer, care se ocupa de cercetarile efectuate in acest caz, a declarat ca pana in prezent au fost efectuate mai multe investigatii, fiind audiate mai multe persoane si supuse testului poligraf, dar fara un rezultat concret. El a precizat ca investigatiile sunt in curs de desfasurare, dar ca acestea se desfasoara cu dificultate avand in vedere ca la momentul respectiv nu au fost gasite prea multe probe. In alta ordine de idei, femeia mai sustine ca in urma cu aproximativ o luna, in timp ce se afla in Gara Constanta, a fost acostata de un individ, care i-a pus diverse intrebari legate de identitatea sa si de cartierul unde domiciliaza. Speriata, femeia s-a dus in aceea zi la politie, dar persoana respectiva nu a mai fost gasita. Mariana Sulcu crede ca acesta ar avea legatura cu persoana care a atacat-o in anul 2001. Pe baza informatiilor primite, politistii au realizat un portret robot al individului, existand suspiciuni ca acea persoana ar putea fi autorul tentativei de omor petrecute in 2001. Din dorinta de a afla cine a atacat-o, Mariana Sulcu a apelat si la hipnoza pentru a-l identifica pe cel care a vrut sa o omoare. Cu toate acestea, acest mod de stabilire a persoanei care i-a facut rau nu poate fi considerat proba. Femeia a declarat ca este hotarata sa-si continue protestul din fata Parchetului pana cand anchetatorii vor descoperi autorul.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii