Protocol intre Politia de Frontiera si ARCC privind combaterea produselor contrafacute
Protocol intre Politia de Frontiera si ARCC privind combaterea produselor contrafacute
11 Nov, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
991
Marime text
Cea de-a doua zi din cadrul seminarului organizat de Asociatia Romana pentru Combaterea Contrafacerilor a continuat ieri la Hotel Bulevard din Constanta. In cadrul conferintei au luat cuvantul comisarul Dan Olteanu de la Inspectoratului General al Politiei Romane, procurorul Monica Otava de la Parchetul General, Georgeta Mitroi, din cadrul Autoritatii Nationale a Vamilor si Marin Turica din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera. Seminarul a fost organizat si condus de reprezentantul Asociatiei Romane pentru Combaterea Contrafacerilor, Dan Docan. In cadrul conferintei s-a prezentat o situatie statistica privind cazurile de marfuri confiscate, situatia fiind comparata cu cea a cazurilor rezolvate. S-a constatat ca dinamica este buna si vorbeste despre cresterea activitatii si operativitatii de solutionare. Situatia este diferita in materie penala, existand o discrepanta intre numarul de cazuri gasite si numarul celor solutionate. S-a concluzionat ca activitatea vamala si cea a politiei au intrat in functiune si instantele sunt pregatite sa faca fata solutionarilor si ar fi momentul ca rezultatele celor doua organe sa fie fructificate de Parchet. Un punct foarte important in activitatea asociatiei este Constanta, deoarece in ultimii ani au fost descoperite foarte multe cazuri de confiscari de marfuri contrafacute. Din informatiile detinute, s-a constatat ca niciodata nu a fost contactata Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului si de foarte multe ori titularul de drept al brand-ului refuza sa depuna plangere oficiala multumindu-se cu distrugerea marfurilor care ii compromit credibilitatea in fata cumparatorului. A fost incheiat un protocol intre Politia de Frontiera si s-a infiintat un serviciu la care vor putea apela turistii atat cei straini cat si romani pentru a primi detalii in legatura cu contrafacerile. In ceea ce priveste cazuistica Inspectoratului General al Politiei departamentul Investigare Fraude, sunt urmarite incalcarile drepturilor de autor, brevetele si cadrul legislativ pentru dreptul de proprietate intelectuala. In cazul in care sunt depistate transporturi de marfuri contrafacute nu se poate incepe investigatia daca nu exista o plangere din partea titularului. Cetatenii trec peste nemultumirile de moment si nu mai reclama faptul ca au cumparat produse de proasta calitate. In alta ordine de idei, dupa cum afirma Georgeta Mitroi din partea Autoritatii Vamale, nu intamplator acest seminar a avut loc la Constanta, deoarece activitatea in domeniul proprietatii intelectuale s-a imbunatatit in 2005 in orasul nostru, mai ales in punctele Constanta Sud, Constanta Port si Negru Voda.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii