Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:49 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Puia si Dumbo, condamnati la inchisoare

ro

20 Nov, 2009 00:55 5076 Marime text
Puia, Roşcatu, Dumbo şi Bobo au fost condamnaţi pentru infracţiuni privind comerţul electronic. Judecătorii Tribunalului Constanţa i-au găsit vinovaţi pe Manuel Sorin Păun, zis Puia, Cătălin Zlate, zis Roşcatu, Florin Mangu, zis Dumbo, şi Bogdan Nistor, zis Bobo, şi i-a condamnat la închisoare. Mangu a avut parte de sentinţa cea mai grea, fiind osândit la trei ani de închisoare cu executare, Păun a primit doi ani şi jumătate, tot cu executare, Zlate, un an şi şase luni, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar Mangu a fost condamnat la trei ani cu suspendare. Cei patru au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Constanţa, sub acuzaţia că ar fi deţinut echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, dar şi carduri false, pe care le-au folosit pentru a retrage bani prin intermediul bancomatelor, din conturile clienţilor diferitelor bănci. Cercetările au scos la iveală faptul că tinerii ar fi făcut parte dintr-o reţea de indivizi care se ocupau cu falsificarea cardurilor şi alte infracţiuni privind comerţul electronic, unul dintre membrii reţelei fiind Mihai Ghiaţă, zis Ice, condamnat în mai multe dosare pentru fapte similare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CRS 21 Apr, 2010 20:08 BINE ICE.... spargele conturile fraierilor;)