Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:01 13 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rambursarile ilegale de TVA au fost demascate de un simplu inspector

ro

16 Apr, 2003 00:00 2159 Marime text

Rambursarile ilegale de TVA au fost demascate de un simplu inspector din cadrul Directiei de Finante, Anca Lita * Una dintre cererile dubioase a fost repartizata acesteia * Femeia a sesizat ca suma solicitata este mult prea mare si a cerut reprezentantilor societatii sa depuna la dosar si alte documente * "Mirosind" ca la mijloc este ceva necurat, inspectorul Anca Lita a pornit o adevarata investigatie pe cont propriu * Dupa ce s-a plans sefilor, Anca Lita a primit o "lovitura": i s-a cerut sa inchida ochii si sa aprobe cererea * Apoi i s-a soptit ca daca si-ar schimba punctul de vedere ar putea castiga o casa drept beneficiu * Speriata de cele auzite, femeia a parasit imediat biroul, si, drept urmare, a doua zi, nici nu a mai venit la serviciu

Procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta au finalizat urmarirea penala in dosarul "Elada Service", iar ieri au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor din acest dosar. In luna octombrie 2002, administratorul SC "Elada Service" SRL si SC "Verona Style LTD" SRL Constanta, Tedi Natavala, fost politist la "Doi si-un sfert", a depus doua cereri la Administratia Finantelor Publice din Constanta, prin care solicita rambursarea TVA-ului aferent lunii precedente. Astfel, in numele SC "Elada Service" SRL din Constanta, prin cererea de rambursare inregistrata sub numarul 19738 din 25 octombrie 2002, Natavala a solicitat rambursarea sumei de 481 milioane de lei, iar prin cererea de rambursare inregistrata sub numarul 19737 din 25 octombrie 2002, dar de data aceasta in numele SC "Verona Style LTD" SRL din Constanta, a solicitat rambursarea sumei de 976 milioane de lei. Ambele cereri de rambursare cu control ulterior, depuse in luna octombrie de cele doua societati pentru TVA, au fost aprobate, iar banii au fost platiti de Administratia Finantelor Publice Constanta prin Serviciul Trezorerie, in beneficiul solicitantilor, in conturile bancare indicate de acestea. Vazand ca treaba merge ca la carte, Natavala s-a gandit ca nu ar fi rau sa traga un "tun" mai mare, motiv pentru care, in luna noiembrie 2002, a mai depus doua cereri de rambursare tot in numele celor doua societati, dar de aceasta data solicitand sume mult mai mari. Astfel, conform cererii cu numarul 19840 din 25 noiembrie 2002, Natavala a solicitat rambursarea a aproximativ 34 de miliarde lei pentru SC "Elada Service" SRL din Constanta, iar prin cererea numarul 19841 din 25 noiembrie 2002 a solicitat plata a 34 de miliarde de lei in numele SC "Verona Style LTD" SRL din Constanta. Prima cerere, respectiv cea formulata de SC "Elada Service" SRL, a fost repartizata inspectorului Eugenia Moraru, care a indeplinit toate formalitatile din procedura stabilita si a semnat de intocmire, ulterior cererea mai fiind semnata de seful Serviciului Colectare Venituri, Marian Manta, si directorul adjunct, Stefan Branza.

Inspector fiscal transformat in politist

In acelasi timp, cererea depusa de SC "Verona Style LTD" SRL Constanta a fost repartizata unui alt inspector de specialitate, respectiv Anca Lita. Dand dovada de un fler iesit din comun, femeia a sesizat ca suma solicitata este mult prea mare si a cerut reprezentantilor societatii sa depuna la dosar si alte documente, in cele din urma fiindu-i prezentate mai multe facturi. Impreuna cu o alta colega de birou, a observat ca in dosar se consemna o livrare de marfuri, respectiv sape de foraj, livrare efectuata de catre SC "Sidec 98" SRL din Galati catre SC "Verona Style LTD" SRL din Constanta. Probabil, "mirosind" ca la mijloc este ceva necurat, inspectorul Anca Lita a pornit o adevarata investigatie pe cont propriu. Astfel, a verificat existenta datelor privind transportul marfurilor si a constatat ca pe facturile respective nu se facea nici o mentiune cu privire la mijlocul de transport si nici nu era anexat un alt document de transport. In aceasta situatie, femeia a sunat mai intai la "Romtelecom" pentru a intra in posesia numarului postului telefonic al presupusului furnizor din Galati, de unde a primit informatia ca in sistemul acestuia nu exista inregistrat abonatul SC "Sidec 98" SRL din Galati. Ambitionata, femeia a continuat investigatia pe cont propriu, descoperind ca nici macar la Administratia Finantelor Publice din Galati nu era inregistrata o astfel de societate. Cu toate aceste informatii, Anca Lita s-a prezentat la seful Serviciului Colectare Venituri 22, Gheorghe Nicut Tanasescu, caruia i-a povestit rezultatul acestor verificari, numai ca acesta, culmea, i-a reprosat femeii ca si-a depasit atributiile de serviciu, in final spunandu-i ca cererea de rambursare solicitata de Natavala trebuie aprobata. Deoarece femeii i s-a parut suspect acest lucru, s-a dus mai departe la directorul Stefan Mihu, caruia i-a relatat ceea ce a rezultat din investigatiile sale, in cele din urma spunandu-i ca ea refuza sa intocmeasca referatul. In alta ordine de idei, in cadrul aceleiasi discutii, Anca Lita l-a informat pe directorul Mihu ca aceiasi reprezentanti au mai depus cerere de rambursare a TVA-ului si in numele SC "Elada" SRL din Constanta si ca este posibil ca si in acest caz sa existe nereguli. Ascultand toate acestea, Mihu l-a chemat in biroul sau pe Tanasescu si i-a spus sa opreasca rambursarea TVA-ului in cele doua cazuri.

O casa pentru o fisa de analiza de risc falsa

Desi inspectorul Anca Lita a crezut ca problema s-a rezolvat in momentul in care i-a povestit totul directorului Mihu, lucrurile nu au stat chiar asa. La sfarsitul programului din aceeasi zi, Tanasescu a chemat-o la el in birou pe Anca Lita, acolo aflandu-se si Marian Manta, ambii incercand sa o convinga pe femeie sa intocmeasca totusi fisa de analiza de risc in cazul SC "Verona Style LTD" SRL. Vazand ca aceasta isi mentine in continuare punctul de vedere, cum ca in acest caz este ceva necurat la mijloc, la un moment dat, Manta i-a spus acesteia ca, daca si-ar reconsidera punctul de vedere, ar putea castiga o casa drept beneficiu. Speriata de cele auzite, femeia a parasit imediat biroul si, drept urmare, a doua zi nici nu a mai venit la serviciu. Prin rechizitoriul intocmit de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, ieri, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatilor Tedi Natavala, Doru Codreanu, Gheorghe Nicut Tanasescu, Marian Manta si Stefan Branza. Conform procurorilor, Marian Manta, in varsta de 29 de ani, si Gheorghe Nicut Tanasescu, de 51 de ani, cu acordul sefului lor, Stefan Branza, au aprobat nejustificat rambursarea TVA-ului solicitat de Tedi Natavala, fostul administrator de la SC "Elada Service" SRL, in valoare totala de 34 de miliarde lei. De asemenea, pe langa Natavala, care a fost arestat pentru rambursare ilegala de TVA, in aceasta cauza se mai afla arestat si Doru Codreanu, deoarece, conform anchetatorilor, acesta s-a asociat cu Natavala pentru a obtine rambursari ilegale de TVA. Dosarul a fost trimis la Tribunalul Constanta care urmeaza sa stabileasca primul termen de judecata in acest caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii