Ramificaţiile cazului Voicu-Mazăre la Constanţa Proces cu Anticorupţia, pe 19 octombrie
Ramificaţiile cazului Voicu-Mazăre la Constanţa:Proces cu Anticorupţia, pe 19 octombrieÎn timp ce întregul edificiu al presupusului caz de corupţie anchetat de DNA în legătură cu senatorul Alexandru Mazăre s-ar putea prăbuşi ca un castel din cărţi de joc, prin decizia Curţii Supreme, avocaţii politicianului PSD îşi caută înţelegerea împotriva DNA printre judecătorii constănţeni.
În aceste condiţii, litigiul dintre apărătorii fratelui primarului Mazăre, acuzat de cumpărare de influenţă în mega-ancheta de corupţie a senatorului Cătălin Voicu, şi Anticorupţia va fi tranşat la Tribunalul Constanţa, pe data de 19octombrie. Concret, pe rolul Secţie contencios administrativ şi fiscal a instanţei a fost înregistrat în urmă cu două zile dosarul cu numărul 21038/212/2010, în care avocatul lui Mazăre a atacat în recurs sentinţa Judecătoriei Constanţa ce le dădea dreptate procurorilor anticorupţie, care l-au amendat pe reprezentantul senatorului Mazăre cu suma de 3.000 de lei. După cum arătam în ediţiile trecute, amenda a fost aplicată avocatului pe motiv că acesta ar fi intervenit în audierea martorilor din ancheta „Voicu-Mazăre", când aceştia erau interogaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Mai clar, avocatul a fost sancţionat pe motiv că ar fi „modificat conţinutul" răspunsurilor unora dintre persoanele chemate ca martori în anchetă. Amenda a fost aplicată prin Ordonanţa DNA din 21 aprilie 2010, în dosarul în care senatorul Alexandru Mazăre dobândise calitatea de învinuit, fiind pus sub învinuire în iureşul arestării lui Cătălin Voicu şi al presupuselor interceptări telefonice, date în presă „pe surse". Pe de altă parte, după cum arătam în ediţiile precedente, cazul clădit pe interceptări ar putea „cădea" dacă magistraţii Înaltei Curţi vor decide să nu declasifice tehnologia prin care s-au realizat respectivele interceptări, astfel cum a solicitat expertul angajat în dosarul Voicu de la Bucureşti, pentru a stabili autenticitatea discuţiilor depuse ca probe ale acuzării în proces. Revenind însă la procesul avocatului lui Mazăre privind sancţiunea aplicată de DNA, trebuie spus că, în urma amenzii date pentru că ar fi „intervenit în mod repetat şi nejustificat, atât pe timpul adresării întrebărilor către martor de către organele de urmărire penală, cât şi în cursul formulării răspunsurilor de către acesta, modificându-le conţinutul şi sensul", avocatul senatorului şi-a căutat dreptatea în instanţa constănţeană. Atâta doar că, după mai multe luni de proces şi numeroase amânări, magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei şi au respins contestaţia la executare formulată de avocat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp