Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:36 14 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul privind activitatea politistilor ignora aspectele negative

ro

03 Dec, 2005 00:00 1099 Marime text

Lauda de sine nu miroase a bine

Conducerea IPJ Constanta a facut public ieri raportul privind activitatea politistilor constanteni, in cele 11 luni ale anului 2005 # Oamenii legii s-au dovedit a fi foarte multumiti de activitatea din acest an * Aspectele negative si faptele cu care politistii nu ar avea de ce sa se mandreasca, nu au fost nici macar amintite * Luna viitoare, se implinesc sase luni de la numirea la conducerea IPJ Constanta a comisarului sef Victor Popescu, iar pentru pastrarea scaunului, acesta are nevoie de un raport favorabil cu multe realizari

Activitatea politistilor constanteni de la inceputul anului si pana in prezent s-a dovedit a fi un adevarat succes, in opinia acestora. Cel putin aceasta este concluzia prezentata de conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta (IPJ), in cadrul bilantului realizat pe primele 11 luni ale anului. Acestia sustin ca au fost finalizate anchetele in cazul a peste 6.500 de fapte penale, iar aproximativ 5.300 de persoane au fost cercetate. De asemenea, scaderi importante in cazul a diferite genuri de infractiuni sunt intr-adevar cifre impresionante care nu pot fi contestate. Conducerea IPJ a omis insa in raport partile mai putin frumoase si de laudat ale activitatii din acest an, cum ar fi cazurile in care politisti in exercitiul functiunii nu s-au dat la o parte de la a incalca legea. Amintim aici cazul lui Viorel Gionea, barbatul decedat in vara in urma unei batai administrate de cativa oameni ai legii si chiar proasta instrumentare a anchetei. Pe aceeasi linie ar putea fi trecut si cazul celor doi infractori prinsi in flagrant de jandarmi pe plaja din Costinesti care au evadat in aceeasi zi chiar de sub nasul politistilor. Exemplele ar putea continua cu ancheta in cazul Andreei Mihaela Dodan, fetita din Plopeni disparuta in vara de la domiciliu, caz nerezolvat nici dupa aproximativ jumatate de an. Nici un cuvant despre toate acestea, ci numai cuvinte de lauda.Politistii se lauda ca au instrumentat 35 de dosare de spalare de bani insa pe rolul instantelor nu se afla nici unulCu toate aceste aspecte ale activitatii politienesti omise, raportul este intr-adevar impresionant. In ceea ce priveste infractiunile judiciare, acestea au scazut fata de aceeasi perioada a anului trecut cu 22,41%. Pozitiv este si faptul ca nu s-au inregistrat omoruri la comanda si pentru reglare de conturi. Infractiunile contra patrimoniului s-au redus cu 27,07%, furturile diminuandu-se cu 29,69%, iar talhariile cu 7,74%, infractiunile de furt continuand sa detina ponderea in cadrul celor judiciare. Cat priveste dosarele cu autori necunoscuti, au fost solutionate 70% dintre acestea, dintre care 77% prin identificarea autorilor. Cat despre numarul faptelor stradale, reclamate, numarul acestora este mai mare, aspect determinat insa de mutatiile ce au avut loc pe parcursul anului. Referitor la cazurile de criminalitate economico-financiara, activitatile politistilor au fost orientate in sfera faptelor ce constituie surse ale economiei subterane. Astfel, un volum apreciabil de munca a fost canalizat in directia probarii activitatilor infractionale in 103 dosare complexe solutionate cu un prejudiciu total de 1.600 miliarde lei RON, din care 35 privind spalarea banilor. Unde or fi aceste dosare in prezent, nu se stie, cert este ca pe rolul instantelor constantene nu se afla nici unul.Cazurile de coruptie, doar pe hartieIn prezent, se efectueaza cercetari in 25 de dosare penale in care prejudiciile sunt cuprinse intre 2 miliarde si 57 miliarde de lei. Exceptand cele mentionate, au mai fost solutionate aproximativ 1800 de infractiuni fiind documentate 34 infractiuni la Legea 78/2000, iar la Parchete au fost promovate 463 sesizari privind acte de coruptie. In domeniul vamal activitatile desfasurate s-au concretizat in documentarea a patru acte de contrabanda si 12 infractiuni prevazute de Legea 141/1997. In ceea ce priveste activitatea Politiei Rutiere, serviciul a urmarit asigurarea unei prezente cat mai active in strada si intensificarea activitatilor preventive, relevante fiind rezultatele de combatere a infractionalitatii din zona drumurilor publice, prevenirea si combaterea furturilor din autovehicule sau contracararea accidentelor cu fuga autorului de la fata locului. Programele de prevenire implementate pe parcursul acestui an se pare ca au dat si ele rezultate. Daca ar fi sa luam in considerare acest raport s-ar putea spune ca cifrele privind rezolvarea asa ziselor dosare de coruptie au cam fost umflate, insa, prietenii stiu de ce. Luna viitoare se implinesc sase luni de la numirea la conducerea IPJ Constanta a comisarului sef Victor Popescu, iar pentru pastrarea scaunului, acesta are nevoie de un raport favorabil cu multe realizari.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii