Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:56 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reclama mincinoasa marca Metro

ro

16 Oct, 2004 00:00 1791 Marime text

Un magazin care ar trebui sa respecte un standard inalt de calitate isi bate joc de clienti

Faptul ca Metro isi urmareste clientii in cabinele de probe, incalcand dreptul la intimitate nu mai e o noutate * La o luna dupa publicarea articolului cu pricina in cotidianul nostru, camerele de supraveghere sunt indreptate in aceeasi directie * Dispretul fata de clienti se materializeaza si in reclame mincinoase si "omisiuni" in dezavantajul cumparatorului * Zilele trecute, un sortiment de jachete jeans aveau trecut pretul, scris pe un cartonas prins pe maneca, 399.000 lei, iar la casa ele costau 475000 lei * Pretul cu tot cu TVA nu era prezent nicaieri, fapt ce putea insela cu usurinta orice client * In mod similar, pe un pliant cu oferta Metro, un telefon Alcatel 320 costa 594.881 lei * La magazin insa, clientul atras de acest pret era trezit la realitate: 594.881 era pretul cu conectare, chiar daca in pliant acest lucru nu era precizat * Responsabilul cu relatii publice in reteaua Metro, Delia Nica, a recunoscut ca seful magazinului a gresit in privinta jachetelor, iar cu telefonul a incercat sa ne imbrobodeasca * Cat despre camerele de supraveghere a sustinut cu tarie ca acest lucru nu s-a intamplat niciodata la Metro, dar a recunoscut ca nu a mers la magazinul din Constanta pentru a se convinge

Cotidianul ZIUA de Constanta a atras atentia in repetate randuri ca Magazinul Metro practica un dispret total fata de clienti, oferind si dovezi in acest sens. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au schimbat la Metro. Camerele de supraveghere violeaza in continuare intimitatea clientilor, iar ofertele si promotiile mincinoase continua sa insele cumparatorii.In editiile anterioare am prezentat, in paginile ziarului, modul revoltator in care Metro intelege sa se protejeze impotriva hotilor. Responsabilii magazinului au montat o camera de supraveghere chiar in dreptul cabinelor de proba, atentand astfel la intimitatea clientilor. Oricine probeaza haine poate fi urmarit pe un monitor de catre angajatii unei firme de paza cu care Metro are contract, imagini care se si inregistreaza. Reporterii nostri au avut prilejul sa probeze acest lucru, avand acces la acest monitor pe care au putut urmari, din intamplare, astfel de imagini. Cu toate ca ne-am adresat conducerii magazinului, cu toate ca am publicat un material pe acest subiect in urma cu mai bine de o luna, zilele trecute camera de supraveghere se afla in acelasi loc. La fel stau lucrurile si cu promotiile si bonusurile promise clientilor pe raft sau in pliante si care pana la casa dispar ori se modifica, dupa principiul afara-i vopsit gardul, inauntru nu-i leopardul. Noi am prezentat cazul unui client care a cumparat o masina de gaurit pentru care era promis ca bonus un set de spirale. Intentia celor de la Metro era sa nu ofere bonusul, caci au incercat sa tergiverseze rezolvarea problemei, scuzandu-se ca nu l-au primit inca. Situatia a revenit la normal abia dupa insistentele repetate ale clientului care a fost plimbat de la casa la biroul de relatii cu clientii, la cel de garantii si la raion.

"Chiar daca lucrez la Metro, sa stiti ca si eu m-am intepat de mai multe ori "

Metro foloseste tertipuri similare si la alcatuirea pliantelor de promovare a diverselor produse. Este cazul ofertei la telefoane. In respectivul pliant, telefonul Alcatel 320 costa 499.900 lei fara TVA, ajungand cu tot cu taxa respectiva la 594.881 lei. Cu toate acestea, la casa, aparatul nu putea fi cumparat cu acest pret, caci oferta era valabila numai cu conectare in reteaua Orange desi niciunde in pliantul de prezentare a ofertei nu era specificat acest lucru. "Oferta" de toamna la Metro nu se opreste insa aici. Zilele trecute, in zona cu haine, am gasit un stand jachete jeans. Pretul trecut pe eticheta era 399.000 lei. Am luat deci doua jachete si ne-am prezentat la casa unde am aflat ca trebuie sa platim...475.000 lei pe bucata. Am protestat, am cerut explicatii. "Pretul de pe produs nu avea TVA. Chiar daca lucrez la Metro, sa stiti ca si eu m-am intepat de mai multe ori", ne-a raspuns angajata de la casa si ne-a trimis, pentru mai multe explicatii, la sefii magazinului. Ne-a intampinat o doamna care nu s-a prezentat, dar a incercat sa ne imbrobodeasca: "Pe produs nu se pune pretul cu TVA, dar pe raft da. Trebuia sa va uitati pe raft". Atunci cand i-am spus ca pe raft pretul nu era trecut deloc, a incercat sa ne convinga ca nu intotdeauna e spatiu pentru acest lucru pe stand, mai ales cand e vorba de preturi promotionale. Nici acest argument nu poate sta in picioare deoarece placuta care insotea standul de la care am cumparat jachetele respective avea una dintre fatete libere, loc in care ar fi trebuit pus pretul, inclusiv cel cu TVA, pentru ca orice client sa stie cat va plati la casa. Responsabilul cu relatiile publice al companiei, Delia Nica, a incercat sa dea vina pe furnizori, dar a recunoscut ca si seful de magazin a gresit pentru ca nu a afisat pretul jachetelor. In ceea ce priveste oferta la telefon, explicatiile au fost mai confuze, de genul: "Lasati-ma sa verific...Poate ca nu ati fost la magazin in termenul ofertei, iar reducerea a fost numai pentru perioada respectiva". In ceea ce priveste povestea cu camera de supraveghere, Nica a afirmat cu tarie ca asa ceva nu s-a intamplat niciodata la Metro, dar apoi a recunoscut ca nu a fost la magazinul din Constanta pentru a verifica acest lucru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii