Riscă 25 de ani de detenţie pentru violarea unui băieţel de trei ani
Riscă 25 de ani de detenţie pentru violarea unui băieţel de trei aniTotuşi, dacă acesta va recunoaşte în faţa judecătorilor acuzaţiile aşa cum au fost formulate acestea de procurori în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată, individul ar putea beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei aplicate, potrivit noilor prevederi legislative în materie penală. Procesul a fost înregistrat pe rolul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa sub numărul 5560/118/2011, după ce dosarul a fost trimis în instanţă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. De precizat că acuzaţia sub care va fi judecat Kovacs este de viol, pedeapsa fiind, potrivit articolului 197 alineatul 3 din Codul penal, „închisoarea de la zece la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani". În cursul zilei de ieri, suspectul a fost prezentat din nou judecătorilor Tribunalului Constanţa, care au verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de acesta în urmă cu aproape o lună.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp