Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:43 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Roman cu cetatenie canadiana, aproape omorat in bataie

ro

14 Sep, 2005 00:00 1114 Marime text

Politisti acuzati de indiferenta

La mai mult de trei zile de la petrecerea incidentului, Marius Adrian Docu se afla inca in stare de inconstienta * Barbatul a fost agresat in urma unui conflict spontan, de trei persoane, in fata unui club de noapte din statiunea Mamaia * Politistii care au anchetat cazul sustin ca agresorii au fost deja identificati, dar identitatea acestora nu poate fi facuta cunoscuta * Potrivit unor surse din cadrul Politiei Mamaia, in declaratiile pe care le-au dat politistilor, doi dintre agresori au recunoscut ca l-au lovit pe Docu * Una dintre rudele apropiate ale barbatului sustine insa ca nici politistii nu s-au ingramadit sa afle prea multe, acestia afisand o indiferenta vizibila fata de starea grava a persoanei agresate * Impotriva batausilor nu se poate face absolut nimic pana ce victima nu depune plangere

Un barbat de cetatenie canadiana se afla internat de cateva zile la Sectia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, cu multiple traumatisme, dupa ce a fost agresat de trei persoane in fata unui club de noapte din statiunea Mamaia. Incidentul in urma caruia Marius Adrian Docu, in varsta de 38 de ani, a ajuns la spital s-a petrecut sambata noapte, in jurul orelor 04,00. Victima, care sosise din Canada in urma cu trei saptamani, se afla impreuna cu alte doua persoane de sex feminin in fata unei discoteci din zona Cleopatra, atunci cand, in zona si-au facut aparitia alti trei barbati insotiti de doua tinere. Influenta alcoolului spunandu-si cuvantul, la un moment dat intre cele doua grupuri a avut loc un conflict spontan care s-a finalizat cu o incaierare pe cinste. Cum Docu era unul singur in fata celor trei, barbatul s-a ales cu mai multe traumatisme, in urma numeroaselor lovituri pe care le-a primit in zona capului, aflandu-se si dupa trei zile de tratament in stare de inconstienta. Politistii care au anchetat cazul sustin ca agresorii au fost deja identificati, dar identitatea acestora nu poate fi facuta cunoscuta. Potrivit unor surse din cadrul Politiei Mamaia, in declaratiile pe care le-au dat politistilor, doi dintre agresori au recunoscut ca l-au lovit pe Docu. Impotriva acestora nu se poate incepe insa urmarirea penala pentru ca lipseste plangerea victimei. Una dintre rudele apropiate ale barbatului sustine insa ca nici politistii nu s-au ingramadit sa o obtina, acestia afisand o indiferenta vizibila fata de starea grava a persoanei agresate. Mai mult, acestia s-au prezentat la spital pentru a constata starea victimei, abia dupa ce reporterii cotidianului ZIUA de Constanta s-au interesat indeaproape de caz. Abia dupa ce Marius Adrian Docu va depune plangere, iar examenul medico-legal va fi finalizat, in functie de numarul zilelor de spitalizare se va face si incadrarea juridica a faptei. Pana atunci, agresorii care aproape l-au omorat pe canadian sunt cercetati, fiind deschis la Parchet un dosar cu numar unic in acest caz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii