Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:55 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a deschis Filiala Constanta a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate

ro

01 Mar, 2010 03:53 5647 Marime text
Circa 150 de cadre în rezervă şi retragere din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, al Ministerului de Interne şi al Serviciului Român de Informaţii au pus bazele Filialei Constanţa a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Decizia a fost luată sâmbătă, după ce militarii s-au întâlnit cu o delegaţie a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, condusă de secretarul general, colonelul în rezervă Constantin Monac. Activitatea Filialei Constanţa a Sindicatului urmează să fie condusă de un Birou Operativ, al cărui preşedinte va fi colonelul în rezervă Remus Macovei. Din Biroul Operativ vor mai face parte vicepreşedinţii comandor (r) Ioan Toma, colonel (r) Constantin Marin, colonel (r) Gheorghe Hărăbor, colonel (r) Cătălin Dănulescu, locotenent colonel (r) Emil Mocanu şi locotenent colonel (r) Alixandru Bălan, iar secretarul general va fi colonelul (r) Cneculiţă Canea. Potrivit reprezentanţilor Sindicatului, militarii constituiţi în această structură îşi propun, ca prin mijloace specifice luptei sindicale, să apere drepturile, onoarea şi demnitatea cadrelor active, în rezervă şi în retragere. Ca reacţie imediată, va acţiona împotriva includerii în conţinutul Legii privind sistemul unitar de pensii publice a propunerilor incorecte şi nedrepte ale Guvernului, cu privire la pensiile militarilor, acestea având un caracter antiuman, anticonstituţional şi antieuropean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • VASILAKE-in rezerva 06 Nov, 2010 12:37 E de rasul lumii ce se intampla azi in SCMD :Cazanul SCMD-ului ! Sindicatul militaru’ Înfiinţat acum un an, Comandat de col. Dogaru, E blocat de un cazan. Din Pricină că, mă rog, Nu-i cazan ci e cazare. Cum afirmă her Rinciog, Peste tot, în gura mare. Cătălin, trezorierul, Un Apostol printre sfinţi, A umblat, bârfeşte cerul, La punguţa cu arginţi. Şi ar fi comis, se pare, Fără cenzori, un abuz. Asta spun, în gura mare, Şi Aniţa şi Cobuz. Asta e pe scurt povestea, Dedesuptul e mai mare. In surdină, umblă vestea Că e vorba de TRĂDARE! De-i trădare vrem şi noi Adevărul să se ştie. Ca să nu aflăm apoi Că-i doar vorba de PROSTIE! Vrem să reformăm o ţară Mitinguri, comunicate, Tactici, Artă Militară! Insă iată, din păcate, Că elita pensionară Luptele le duce-n van Şi se face de ocară, Fiind înfrântă de-un CAZAN !
  • vasea 12 Oct, 2010 13:50 Este adevarat ,in SCMD,multi s-au inscris pentru a li se face dreptate in legatura cu Legea 168/2001,o lege discriminatorie.vasea
  • tigri2 12 Oct, 2010 10:12 @rezervist vad ca aveti de ce va plange,are cine se bate pe functii,la noi cei cu "punga doldora"nu s-au inscris in sindicat pe motiv ca totul este OK[o fi ,pentru ei]In fine,chestia este ca nu aveti dreptate in privinta cotizatiei-ORGANIZATIA LOCALA NU ARE ACCES LA ACEST CONT-asa ca stati linistit,banii sunt in contul de la SCMD pe tara si se cheltuie cu acte contabile ,la care si dvs. aveti acces[mergeti la Bucuresti,la sediu si veificati,si nu mai barfiti precum babele ]doar ati fost militar nu ...tigri2
  • un cititor 31 Jul, 2010 21:09 Necazurile sunt multe ,bani putini,daca ne ia si din acest putin ce facem ,ce se va intampla cu familiile noastre?Iar unii [DOBITOCI]bat apa-n piua cu tot felul de comentarii idioate.UNIRE SI LUPTA FRATILOR!
  • emi 10 Jun, 2010 19:21 de ce nu se explica ce este cu aceasta suma asa de mqareninwseamna ca se ascunde ceva.Dati explicatii domnilor.
  • tot un rezervist 01 Apr, 2010 18:57 Intamplator am fost si eu invitat,numai ca nu am mai avut loc in prezidiu de Col. Danulescu Catalin pensionar de 5 ani cu pensie de general,nefiind niciodata numit pe o asemenea functie,doar a tinul locul vreo 2 luni!!!! e de ras,dar asta e realitatea. verificati si va veti convinge.am fost surprins,apoi de taxa de 120 lei noi!!!de ce nu s-a spus explicit de prezidentul Macovei ce se va face cu acesti bani?din ce fonduri s-a platit masa pentru col.Monacu alti 7 invitati????astept raspuns calificat si apoi ma voi hotara de a intra sau nu in acest sindicat.
  • Alt rezervist 01 Mar, 2010 18:07 Multumim nedomnilor ofiteri ofticosi ENACHE GEORGE,MIHAI ISTRATE & COMP.pentru informarea completa.La asa oameni,asa caracter...NO COMMENT,Geo !
  • rezervistul 01 Mar, 2010 16:36 La sedinta a luat parte si dl col.(r)GLIGOR VIOREL ca reprezentant al PD-L ,aparatorul intereselor celor care s-au constituit in sindicat.Din pacate,nici in aceasta organizatie,la fel ca in PD-L n-a reusit sa puna mana pe vreo functie,desi este plin de experienta pana la nivelul bocancilor cu care a "condus" organizatia pensionarilor din partidul amintit.