Saragea depune plangere penala impotriva celui care a facut „posta“ activitatea Politiei Cumpana
Saragea depune plangere penala impotriva celui care a facut „posta“ activitatea Politiei CumpanaFlorin Saragea, fiul fostului om al legii Marian Saragea, care a desfăşurat activităţi în cadrul Serviciului Management Resurse Umane al IPJ Constanţa, va depune azi plângere penală împotriva celor care, susţine el, l-au bătut cu bestialitate chiar în sediul Poliţiei Comunale Cumpăna. Unul dintre cei acuzaţi de Florin Saragea este Răzvan Marinescu, fostul şef al Poliţiei din Ion Corvin, care, în prezent, desfăşoară activităţi în cadrul Poliţiei din Cumpăna. De altfel, Răzvan Marinescu este fiul unui comisar-şef din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. Omul legii despre care Saragea spune că şi-a depăşit atribuţiunile de serviciu s-a aflat anul trecut în atenţia ofiţerilor anticorupţie, după ce ar fi divulgat mai multe informaţii clasificate prin intermediul unui program de descărcat diverse fişiere.
În ciuda faptului că oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au afirmat în repetate rânduri faptul că a fost încătuşat şi dus în sediul Poliţiei Cumpăna din cauza faptului că a devenit violent şi că ar fi încercat să scoată un pistol cu gaze de calibrul 8 mm, pe care îl avea într-un toc la centură, Florin Saragea neagă cu vehemenţă acuzaţiile care i se aduc. Mai mult decât atât, fiul lui Marian Saragea spune că nu a pus mâna pe pistol pentru că ştia ce riscuri îşi asumă recurgând la acest gest. „Cum poţi să scoţi pistolul în faţa unui poliţist?! El nu are de unde să ştie dacă arma ta este cu gaze sau nu. Dacă făceam aşa ceva, imediat mă împuşca“, a mai declarat Florin Saragea. Acesta continuă povestind cu lux de amănunte ce s-a întâmplat duminică seara, când a fost tras pe dreapta de Marinescu şi de colegul său, pentru că a condus un automobil ce nu avea montate numere de înmatriculare şi căruia îi lipseau şi elemente ale caroseriei: „M-au oprit, apoi le-am spus «Să trăiţi! Nu am actele la mine. Poftim buletinul, îmi puteţi aplica amendă» După care am pus mâinile pe volan. Mi-au luat buletinul, după care s-au dus la maşina lor, apoi au venit şi m-au luat pe sus. Pistolul mi l-au luat când am leşinat în sediul Poliţiei. Am fost la medicina legală, unde am fost întrebat dacă rănile de pe spate mi le-a făcut vreun cal, cu copitele“.
Marinescu, în atenţia poliţiştilor, din nou
„Mi s-a deschis dosar penal pentru că am condus pe drumurile publice un automobil neînmatriculat. Mi-au dat şi amendă, în cuantum de 1.000 de lei. Nu se poate aşa! Trebuiau să-mi facă dosar penal şi să nu-mi mai dea amendă. Numerele de înmatriculare ale maşinii le aveam în geam, pentru că barele sunt la vopsit (..) Marinescu mai este cercetat într-un dosar, unde cercetarea nu s-a finalizat“, a mai precizat Florin Saragea. Dosarul poliţistului Marinescu la care Saragea face referire are ca bază o acţiune de anul trecut a ofiţerilor anticorupţie. În zilele de 9 şi 25 ianuarie 2009, agentul Marinescu s-a conectat la reţelele Cosmopolitan şi Metro Speed, pentru a descărca de pe Internet mai multe fişiere. Pentru a putea intra în posesia acestora, bărbatul a încărcat mai multe dosare electronice care conţineau multe informaţii clasificate. În acest dosar este cercetat şi tatăl poliţistului mai sus precizat, comisarul-şef Corneliu Marinescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- sanda 03 Aug, 2010 11:35 Eu cred ca Politia Cumpana si-a facut datoria! Unei cititoare NEUTRE spusele Fiului fostului Comisar de Politie sunt ,, cusute cu ata alba' !Auzi nesimtitul s-a mai dat in spectacol simuland o criza de epilepsie... Atunci de ce mai avea Peermis de conducere ?