Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:10 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Schimbări de macaz în procesul "Vasea" "Greşelile anterioare nu justifică greşelile prezente"

ro

14 Dec, 2010 00:00 3351 Marime text
Vasea_Vasea Traian___.jpgSchimbări de atitudine din partea instanţei în procesul în care cunoscuţii fraţi Miţu şi Traian Vasea, alături de tovarăşii lor Victor Şerban, zis Gogu, şi Cristian Marian Gheorghiu, zis Cristel, sunt judecaţi pentru tentativă de omor calificat şi alte infracţiuni comise cu violenţă, proces în care este inculpat şi Cristian Gherghişan, pentru infracţiuni similare. De la termenele lungi cât Postul Paştelui acordate în favoarea inculpaţilor de completul de judecată format din preşedintele instanţei de la acel moment, magistratul Doina Drăguinea, s-a ajuns la termene scurte, de doar câteva zile.

"Greşelile anterioare nu justifică greşelile prezente", a precizat în sala de judecată preşedintele noului complet care analizează dosarul, magistratul Teodor Gherorghe. Cu procesul proaspăt reluat după o suspendare de câteva luni, timp în care dosarul fusese trimis la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării mai multor excepţii de neconstituţionalitate invocate de apărare, bine-cunoscutele personaje ale lumii underground constănţene au avut parte de o surpriză neplăcută. Mai exact, cererile de amânare a cauzei formulate de avocaţii fraţilor Vasea nu au mai fost primite de Tribunalul Constanţa cu aceeaşi îngăduinţă ca până acum. Mai mult decât atât, acestea au stârnit nemulţumirea magistraţilor, dar şi pe a părţilor vătămate din dosar, care aşteaptă de mai bine de trei ani să fie audiate în proces. "Partea vătămată Vera Bogdan lucrează în străinătate şi s-a învoit special pentru a venit la acest termen, pentru a fi audiat", a explicat avocatul victimelor din proces. Judecătorii au fost cu atât mai nemulţumiţi cu cât avocaţii care lipseau nu şi-au asigurat substituirea, astfel încât procesul să poată merge mai departe. În acest context, magistraţii s-au văzut nevoiţi să acorde un nou termen de judecată şi au amânat procesul.

Cerere de instituire a sechestrului

Surpriza însă a fost data următoarei înfăţişări în cauză: pe 17 decembrie, lăsându-le astfel suspecţilor un răgaz de numai patru zile între cele două "descinderi" la instanţă. Iar acesta, în contextul în care completul anterior de judecată îi obişnuise cu termene lungi, de cel puţin trei săptămâni. Iar surprizele nu s-au oprit aici: judecătorul a dispus emiterea unei adrese către Baroul Constanţa pentru a se asigura asistenţa juridică din oficiu la următorul termen, în cazul în care avocaţii aleşi vor refuza în continuare să se prezinte la proces. De asemenea, la termenul anterior urmează să se discute şi solicitarea părţilor vătămate de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor suspecţilor, în vederea asigurării plăţii daunelor morale cerute.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii