Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:05 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seniorul Pufleanu se retrage din afaceri

ro

18 Jun, 2010 02:31 10561 Marime text
cap_2.jpgPrima firmă pe care Gheorghe Pufleanu i-a cedat-o fiului său a fost Silo Port SRL

Cercetat pentru contrabandă cu alcool şi bucurându-se, pe cale de consecinţă, de o atenţie pe care nu şi-a dorit-o, cunoscutul afacerist Gheorghe Pufleanu a început să-şi pregătească ieşirea din scena întreprinzătorilor constănţeni şi, totodată, lansarea fiului său în mediul de afaceri în care şi-a clădit averea.

pufleanu_45.jpgDupă ce, la sfârşitul lunii mai, i-a cedat firma Silo Port SRL fiului său, Daniel, a venit vremea ca magnatul să se retragă şi din societatea Niva Prodcom SRL, în care era asociat cu Dumitru Caraman şi cu Stere Buşu. Pe 1 iunie, cei trei acţionari ai firmei s-au întâlnit, s-au pus de acord şi au decis că a venit momentul ca seniorul, cu imaginea şifonată în ultima vreme din cauza scandalului legat de contrabanda cu alcool, să-i lase locul mai tânărului Pufleanu. În Monitorul Oficial nr. 2597/15.06.2010, se arată: „subsemnaţii Caraman Dumitru, Buşu Stere şi Pufleanu Gheorghe, asociaţi în cadrul societăţii Niva Prodcom SRL am hotărât retragerea din societate a lui Pufleanu Gheorghe şi cesionarea la valoarea nominală a părţii sociale 250.000 de lei - 25.000 p.s. a zece lei fiecare lui Pufleanu Dan, fiul lui Gheorghe şi Gheorghiţa (...), acesta devenind asociat, însuşindu-şi integral actele societăţii". În urma retragerii lui Pufleanu tatăl, Dumitru Caraman deţine jumătate din Prodcom SRL, în timp ce Stere Buşu şi juniorul Pufleanu au fiecare câte 25%. Până la momentul de faţă, două dintre firmele lui Gheorghe Pufleanu au fost preluate de fiul său, fiind vorba despre Silo Port SRL şi Niva Prodcom SRL. În afară de acestea două, Pufleanu mai apare şi în GPA Aero Product, OTP Hospitality, Aqua Geoterma Resource şi Myt Dan Impex. Apropiaţii nu exclud însă posibilitatea ca, destul de curând, şi restul firmelor să fie trecute pe numele fiului său. În prezent, Gheorghe Pufleanu este cercetat, alături de alte 18 persoane, de anchetatorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, pentru contrabandă cu alcool.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • gogu 20 Jun, 2010 13:50 scapa si de dosarul acesta cum l a scapat Rutiera de tamponarea din Tomis III, cand era beat mort si a avariat trei masini.Din care una era a unui politist
  • justitiarul 18 Jun, 2010 11:15 mafia voastra macedoneasaca din pdl va scapa.votati i