Serviciul Roman de Informatii sarbatoreste Ziua Luptatorilor Antitero
Serviciul Roman de Informatii sarbatoreste Ziua Luptatorilor Antitero
23 Dec, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
1179
Marime text
Azi, 24 decembrie, Serviciul Roman de Informatii serbeaza, in incinta Aeroportului International Constanta, Ziua Luptatorilor Antitero.Unul dintre pasii semnificativi ai democratizarii societatii romanesti a fost reglementarea prin lege a organizarii si functionarii Serviciului Roman de Informatii, de catre primul Parlament ales dupa Revolutia din 1989. La baza functionarii S.R.I. sta Legea 14 din 1992, care ii reglementeaza sarcinile, competentele si atributiile. Existenta institutiei este consacrata si in Constitutia Romaniei care prevede ca cele doua Camere ale Parlamentului se intrunesc in sedinta comuna pentru numirea directorului Serviciului Roman de Informatii si exercitarea controlului asupra acestui serviciu. Dupa atentatele teroriste din Statele Unite ale Americii din 11 septembrie 2001, Inspectoratul pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului a trebuit sa faca fata unor noi provocari. Unitatile specializate din Serviciul Roman de Informatii s-au aflat in stare de alerta si au pus in aplicare planurile pentru astfel de situatii. De asemenea, a fost intensificat schimbul de informatii cu serviciile straine partenere cu atributiuni in combaterea fenomenului terorist. Infiintarea la 15 decembrie 1977 a Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista s-a produs ca urmare a evidentierii, la vremea respectiva, a unor focare de amenintari teroriste care vizau, direct sau indirect, Romania. In decursul activitatii, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista s-a confruntat cu numeroase incercari de patrundere in spatiul national a unor membri sau simpatizanti ai diferitelor miscari teroriste. Lucrurile nu s-au oprit insa la desfasurarea de acte premergatoare organizarii de actiuni violente; s-a incercat organizarea de atentate teroriste chiar pe teritoriul Romaniei, tintele vizate fiind in general reprezentanti oficiali ai diferitelor state la Bucuresti. In anii 1972-1973, elemente teroriste apartinand organizatiei "Septembrie Negru" au pregatit pe teritoriul tarii noastre ocuparea Ambasadei statului Israel la Bucuresti, precum si asasinarea ambasadorului acestei tari. In cooperare cu alte unitati cu atributiuni in combaterea terorismului, Unitatea Speciala de Lupta Antiterorista a reusit capturarea unei importante cantitati de armament si munitie, destinata producerii atentatului, introdusa in tara intr-o valiza cu fund dublu si ascunsa intr-o camera de hotel din Bucuresti. In ziua de 26 mai 1985, intr-o parcare auto din incinta complexului studentesc Grozavesti din Capitala, au fost plasate, de catre doua elemente teroriste arabe, mecanisme explozive sub autoturismele apartinand unor lideri ai studentilor sirieni. In incercarea de dezamorsare a unuia din dispozitivele-capcana s-a produs o puternica deflagratie careia i-au cazut victime doi ofiteri ai Unitatii Speciale de Lupta Antiterorista. Pe 20 august 1991, un comando indian, compus din patru elemente teroriste, a fost la originea unei tentative de asasinare a ambasadorului indian acreditat in tara noastra, in timp ce acesta se afla la obisnuita plimbare cu sotia pe bulevardul Aviatorilor din Bucuresti. Interventia prompta a ofiterilor antiteroristi aflati in dispozitivul de protectie fizica a ambasadorului a facut ca atentatul sa se soldeze cu un esec. Bilantul interventiei - un terorist ucis pe loc, un altul capturat, unul ranit si altul disparut. In fata organelor de cercetare penala s-a elucidat faptul ca cei patru teroristi apartineau unei grupari extremist-teroriste de religie sikhs din India.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii