Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:35 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul Rutier Constanţa şi principalele sale atribuţii

ro

12 Oct, 2011 01:00 4006 Marime text
dancu-constantindancu.jpgServiciul Rutier condus de comisarul-şef Constantin Dancu este următoarea structură din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa prezentată în contextul campaniei „Să cunoaşte structura Poliţiei". Astfel, potrivit informărilor oficiale, Serviciul Rutier răspunde de executarea atribuţiilor ce revin poliţiei cu privire la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice de pe teritoriul judeţului.

Serviciul Rutier are următoarele atribuţii principale: îndrumă, sprijină şi controlează activitatea birourilor şi formaţiunilor de specialitate de la subunităţi şi posturile de poliţie pentru îndeplinirea atribuţiunilor ce le revin şi conlucrează cu organismele de specialitate locale, în vederea stabilirii şi luării de măsuri care să asigure creşterea gradului de siguranţă rutieră. Serviciul condus de comisarul-şef Constantin Dancu organizează, conduce şi execută acţiuni pe teritoriul judeţului, urmărind respectarea normelor de circulaţie de către participanţii la trafic, prevenirea accidentelor, descoperirea unor infracţiuni şi constatarea contravenţiilor săvârşite. Mai mult decât atât, Poliţia Rutieră Constanţa organizează şi coordonează măsurile de circulaţie în cadrul unor manifestaţii de amploare în scopul desfăşurării fluenţei şi siguranţei traficului de vehicule şi pietoni;

ia măsuri de identificare a conducătorului auto care, după comiterea unor accidente, a părăsit locul faptei, ţine evidenţa accidentelor rutiere, a infracţiunilor şi contravenţiilor constatate, a măsurilor de anulare sau de suspendare a permiselor de conducere. În cooperare cu Registrul Auto Român, Serviciul Rutier Constanţa organizează controale în trafic asupra stării tehnice a autovehiculelor, colaborează cu Regia Autonoma „Drumuri Naţionale şi Poduri" şi Regia Autonomă Drumuri Judeţene pe linia cooperării şi îndrumării activităţilor de verificare a reţelei rutiere pentru creşterea nivelului de viabilitate, îmbunătăţirea şi dotarea acesteia cu elemente de securitate. Subalternii comisarului-şef Dancu colaborează cu Registrul Auto Român în vederea coordonării şi îndrumării activităţilor de asigurare a condiţiilor tehnice privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a autovehiculelor şi remorcilor acestora şi execută măsuri pentru asigurarea deplasării pe drumurile publice în condiţii de deplină siguranţă a preşedintelui României sau a înalţilor demnitari români sau străini. De asemenea, Serviciul Rutier Constanţa organizează şi coordonează deplasarea în siguranţă a unor transporturi agabaritice periculoase ori de importanţă deosebită, la solicitarea unităţilor autorizate, iar periodic analizează activitatea desfăşurată pe linie de poliţie rutieră, evoluţia şi cauzele evenimentelor rutiere, stabilind măsuri pentru prevenirea accidentelor sau a altor încălcări de lege.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Coleg cu Tzacla...... 12 Oct, 2011 08:29 Serviciul "SPAGI" ar suna mai frumos..Printre acestia remarcam pe agentii Bibica Ion ,Burdusel,Stana..si altii