Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:10 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfanta Maria, in pribegie

ro

07 Aug, 2002 00:00 757 Marime text

Protest inedit al marinarilor romani aflati in porturi straine

Marinarii de pe nava romaneasca "Star" intra in refuz de hrana * Printr-un fax transmis redactiei noastre, cei opt membri ai echipajului ameninta ca vor trece la masuri extreme in cazul in care nu vor fi repatriati * Zilele trecute, navigatorii romani au fost vizitati pe vas de inspectori ai Ministerului Muncii si ai Comisiei pentru Drepturile Omului din Republica Dominicana, care solicita autoritatilor romanesti sa intervina pana nu este prea tarziu pentru cei cativa oameni aflati intr-o situatie disperata * Marinarii sunt imbarcati pe vas de peste un an si jumatate, iar comandantul are mai mult de doi ani de cand este retinut cu nava in Marea Caraibelor * Desi conducerea societatii incearca sa trimita oameni la schimb, nimeni nu vrea sa se duca pe functia de comandant * Initial, nava a fost retinuta pentru o datorie de aproape 30.000 de dolari

Echipajul cargoului "Star", proprietatea Companiei Maritime Navale "Romline", societate cu capital majoritar de stat, aflat de peste un an si jumatate in portul Barahona din Republica Dominicana, a transmis redactiei noastre, in cursul diminetii de ieri, un fax prin care ameninta ca vor intra in refuz de hrana. Cei sapte marinari spun ca au apelat la acest gest disperat din cauza tergiversarii rezolvarii repatrierii lor, viata, una de cosmar, fiindu-le amenintata permanent de focarele de infectii create la bord de sutele de sobolani cu care echipajul este nevoit sa convietuiasca, dar si alaturi de puzderia de carcalaci si roiurile de tantari. Pe nava nu este nici apa calda, iar oamenii nu se pot spala decat cu apa din mare, nedezinfectata. Frigiderele si instalatiile de pastrare a hranei sunt improprii, nefunctionand din lipsa energiei electrice, care nu poate fi produsa, cele trei generatoarele fiind in imposibilitate de a functiona din cauza lipsei de piese de schimb. In SOS-ul lansat de pe vas se mai spune ca "starea fizica si psihica a celor de la bord a depasit orice limita normala, omeneasca, din cauza perioadei de un an si jumatate de supravietuire in aceste conditii".

Proteste de puscarias pe vase romanesti

Afland-se intr-o situatie de-a dreptul disperata, cei sapte oameni, care sufera de anemii, gastrite, ulcere, crize renale, ameninta ca daca nu vor fi repatriati nu vor mai fi raspunzatori pentru faptele lor. Situatia de la bordul navei romanesti este cunoscuta si de autoritatile din Republica Dominicana, zilele trecute cativa inspectori ai Ministerului Muncii si ai Comisiei Nationale pentru Drepturile Omului vizitandu-i pe navigatorii disperati. Dupa inspectia vasului, inspectorii au transmis un mesaj autoritatilor romane prin care solicita "sa incerce rezolvarea pe cai favorabile cazul acestor umili cetateni ai lumii, care rabda de foame si isi duc traiul intr-o mizerie eterna, doi dintre ei fiind bolnavi, dar-ar Dumnezeu sa nu moara in Republica Dominicana". In legatura cu situatia celor opt marinari, Adrian Mihalcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor si inspector ITF pentru Romania, ne-a declarat ca trebuie neaparat sa se intervina pentru salvarea oamenilor de pe vas, mai ales daca ei au ajuns sa aleaga aceasta forma de protest, nemaiintalnita in viata marinarilor, ci numai a puscariasilor. "Este regretabil ca navigatorii romani, cu drapelul tricolor arborat pe vas, sunt nevoiti sa suporte asemenea suplicii, mai ales ca si perioada contractuala a acestora a expirat de aproape un an", ne-a mai spus Mihalcioiu. Unul dintre marinarii care se aflau din intamplare la sediul SLN ne-a spus ca este regretabil ca, in felul acesta, guvernantii care i-au abandonat pe marinarii romani prin Republica Dominicana batjocoresc efectiv tricolorul romanesc, care asa decolorat cum este, inca mai aminteste celor care trec pe langa vas ca acolo sunt romani. Petre Radu, directorul adjunct al Companiei "Romline", ne-a declarat ca echipajul de pe "Star" a primit, zilele acestea, 2.500 de dolari pentru medicamente, hrana, apa si combustibil, dar ca marinarii sunt nemultumiti pentru ca nu sunt repatriati, desi au peste un an si jumatate de cand se afla pe vas, iar comandantul, chiar ceva mai mult de doi ani. "Am pregatit echipajul de schimb, care va pleca la Barahona in cateva zile, dar nu gasim comandant, iar legislatia romaneasca nu da derogari pentru astfel de functii", ne-a mai spus Radu. Nava "Star" este retinuta in Republica Dominicana din luna decembrie 2000, pentru o datorie fata de autoritatile portuare de aproape 30.000 de dolari, care acum au ajuns mult mai mari decat valoarea de piata a vasului, care, in ciuda multor incercari de a fi vandut, nu a fost atractiv pentru ofertanti. In prezent, CNM Romline mai are numai patru vase, respectiv "Ecaterina A", retinut in portul Alger, "Horezu", in portul elen Elfsis, "Targu-Mures", in portul Midia, si "Star", in Barahona, pe toate aflandu-se aproape 20 de marinari arestati, care vor celebra Sfanta Maria si Ziua Marinei in pribegie, departe de tara si de cei dragi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii