Şi-a pierdut viaţa aproape de biserica Sfânta Maria
Şi-a pierdut viaţa aproape de biserica Sfânta Maria
15 Feb, 2012 02:18
ZIUA de Constanta
1270
Marime text
A traversat prin loc nepermis şi fără să se asigure şi a fost omorâtă.
În urmă cu două
nopţi, Cristian Dănuţ I., de 56 de ani, din Techirghiol, a condus un
automobil marca Dacia, model Solenza, pe bulevardul 1 Mai. Ajuns în zona
bisericii Sfânta Maria, conducătorul auto a accidentat-o pe Filoftea
P.,de 63 de ani, din Constanţa, care, potrivit oamenilor legii, s-a
angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se
asigure. La faţa locului şi-au făcut apariţia şi echipajele Serviciului
Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa, însă nu au reuşit
să o scoată pe femeie din ghearele morţii. Pe numele şoferului a fost
deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de ucidere din culpă. Mai mult decât atât, conducătorul s-a
ales şi cu permisul reţinut până la finalizarea cercetărilor, însă el
poate să conducă în baza dovezii înlocuitoare
a permisului. Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au anunţat
continuarea cercetărilor, pentru stabilirea cu exactitate a
circumstanţelor care au dus la producerea accidentului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii