Soare sparge uşile Primăriei Cogealac pentru bunăstarea comunei
Soare sparge uşile Primăriei Cogealac pentru bunăstarea comuneiTiberiu Maftei, consilierul personal al lui Hristu Cati, primarul suspendat al Cogealacului, s-a întâlnit ieri cu actualul edil al comunei, Ion Soare. Mini-şedinţa celor doi a avut un singur subiect, şi acela reprezentând interesul subit manifestat de Soare pentru proiectele derulate de autoritatea locală.
De precizat că în dimineaţa zilei de joi, Ion Soare ar fi spart unul dintre birourile Primăriei Cogealac, unde se aflau mai multe documente importante. „Am fost la Primărie şi am observat că au schimbat yala biroului pe care l-ar fi spart. Cu toate acestea, i-am înmânat cheile vechi domnului Soare. Nu ştiu ce au făcut cu dosarele aflate în respectiva încăpere“, ne-a declarat Tiberiu Maftei. La rândul său, Ion Soare a susţinut că dacă nu intra în acel birou, comuna Cogealac ar fi putut pierde un proiect în valoare aproximativă de un milion de euro. „Garantat 100%, nu s-a întâmplat nimic ilegal joi de dimineaţă. Nu a existat niciun incident. Am deschis uşa româneşte! Pe când eram primar am obţinut, cu mintea şi cu picioarele, un proiect destinat colectării deşeurilor, în valoare de 760.000 de euro. Şi nu au făcut nimic“, a mai spus Soare făcând referire la Hristu Cati şi la viceprimarul arestat, Mihai Dore. Din spusele primarului temporar mai reiese că luni, la Primăria Cogealac va veni un expert pentru a stabili dacă proiectul lui Ion Soare mai are vreo şansă de izbândă. „Politica este curva curvelor. Eolienele le-au luat minţile unora. (...) Chiar şi eu mi-am tras eoliană, dar în curtea casei. Am şi eu o eoliană, dar e una mică“, a conchis Soare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp