Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:48 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sosia lui Bivolaru bantuie prin Constanta

ro

06 Nov, 2004 00:00 1314 Marime text

Politia si Jandarmii sunt in alerta

Yoghinii din MISA au asteptat marele cutremur in noaptea ce a trecut # Fantoma lui Bivolaru a prezis producerea unui cutremur de mare intensitate in noapte trecuta intre orele 02.00-05.00 * Marele Guru ar fi fost zarit de cateva ori prin Constanta la volanul unui autoturism Seat de culoare gri metalizat cu numere de Bucuresti * Cautarile lui Grig s-au concentrat exclusiv la nivelul judetului Constanta

Toti adeptii MISA din Constanta si se pare ca si din toata tara erau, ieri, in stare de agitatie maxima. Prin mesagerii sai spirituali, marele Guru Grig Bivlaru a prezis pentru seara trecuta producerea unui cutremur de pamant devastator. Conform prezicerilor yoghinului cutremurul ar fi trebuit sa se produca intre orele 02.00 -05.00. Bivolaru este deja la cea de-a doua "premonitie" de acest gen, la sfarsitul anilor `90 acesta anuntand comunitatea MISA de faptul ca un meteorit avea sa loveasca pamantul. Cum cataclismul nu a mai avut loc, Grig a spus ca prin concentrarea tuturor energiilor yoghinilor s-a reusit devierea traiectoriei meteoritului. Aceste chestiuni, mai ales cele de ultima ora, denota faptul ca Bivolaru nu a plecat din Romania, ci se ascunde cu sau fara cunostinta autoritatilor. De cateva saptamani, la nivelul orasului Constanta au inceput sa apara suspect de multe sesizari conform carora Gregorian Bivolaru, liderul incontestabil al gruparii religioase Miscarea pentru Integrarea Spirituala in Absolut, ar fi fost identificat in diferite locatii din orasul nostru. Ciudat este faptul ca datele de identificare coincid suspect de mult, de fiecare data fiind vorba despre un "Grig aflat la volanul unui Seat, gri metalizat cu numere de Bucuresti". Chiar si dupa fuga sa, Gregorian Bivolaru continua sa isi controleze mental adeptii si sa le trimita mesaje prin intermediul instructorilor de yoga si a sefilor MISA. Urmarit general si international, "Grig" Bivolaru profita la maxim de aceasta situatie, pentru a capata imaginea martirului aflat in fata esafodului asteptand sacrificarea pentru o cauza sfanta, totul fiind pus pe seama unui complot al reprezentantilor unor sfere inalte de putere, organizati in sistem masonic. Guru din Ferentari le-a inoculat discipolilor sai ideea ca ar fi devenit invizibil, mai ales ca predase in Bucuresti, in urma cu cativa ani, un curs de invizibilitate, preluand unele principii din religia budista. Frustratii din MISA se pare ca au convingerea ca stapanul lor spiritual a reusit sa ajunga in desavarsirea perfectiunii si sa se fi transformat intr-o entitate invizibila, intr-un Grig ezoteric. Asa ca "echilibratii yogini tantristi" se afla acum intr-un greu impas, deoarece idolul lor nu poate fi materializat decat in imaginatia MISA-ginilor cu state vechi in miscare. Restul novicilor se lasa incantati si prostiti de revelatiile "post-orgasmo ezoterice" ale celor mai sus mentionati. Si totusi, ciudateniile legate de Bivolaru si disparitia sa nu contenesc sa tot apara. La Constanta mai ales, au fost identificate nenumarate sesizari din partea populatiei conform carora renumitul Grig ar fi fost vazut in diferite locatii din oras.Prima aparitie suspectaLa inceputul verii trecute, MISA se afla in plin scandal. Cazul Madalinei, mica perversa minora care intretinuse relatii sexuale cu marele guru si al carei jurnal intim cuprindea fanteziile sexuale pe care minora le presta "intru multumirea spirituala a lui Guru", era in mare voga. La momentul de referinta care privea incredintarea minorei Madalina Dumitru catre familia surorii ei din Constanta, o sursa ne-a anuntat ca l-ar fi vazut cu certitudine pe Gregorian Bivolaru intr-un autoturism Seat in zona Delfinariu. Desi ne-am deplasat cat am putut de repede in locul cu pricina, nu am reusit sa mai gasim nici masina si nici pe Grig. Disparusera. In schimb, dupa doua zile am aflat ca in locul respectiv, pe Strada Tabla Butii, locuieste familia Iordache, cea careia ii fusese incredintata Madalina Dumitru. Se cunoaste faptul ca hotararea a fost luata de catre comisia Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta, in contextul anchetei in care Bivolaru era acuzat ca a intretinut relatii sexuale si perversiuni cu minora. Decizia a avut ca scop si scoaterea Madalinei de sub influenta sectei MISA care, dupa toate probabilitatile reusise sa o convinga pe fata sa retracteze declaratiile date procurorilor, in care recunostea relatia ei sexuala cu Guru. Asa cum se cunoaste, pentru a nu scapa din mana prada, MISA a inventat un logodnic al Madalinei, Remus Lomos, care a declansat un scandal-monstru la sediul Directiei pentru protectia Copilului Constanta, sustinand ca vrea sa se casatoreasca pe loc cu minora. Cumnatul Madalinei, Marian Iordache, ne-a declarat ca in cele aproximativ trei saptamani pe care Madalina le-a petrecut acasa la ei, Remus Lomos a stat in fiecare zi in zona, postat intr-o masina parcata chiar pe strada. Astfel se explica si usurinta cu care Madalina a evadat: fata a sarit gardul curtii si a fost recuperata din strada de catre Lomos sau de alt adept MISA. Poate de Grig cu Seat-ul sau.Aparitii monitorizate de politie si jandarmerieCea de-a doua aparitie ciudata a personajului a fost semnalata in urma cu doua saptamani, nu altundeva decat in fata Regiei Autonome Judetene de Apa din Constanta pe strada Calarasi. Aici, un individ care semana aproape perfect cu Gregorian Bivolaru statea la volanul unui autoturism marca Seat, de culoare gri metalizat cu numere de Bucuresti si vorbea de zor la un telefon mobil. Individul avea aceeasi coafura ca a lui Grig, aceeasi culoare grizonata a parului, acelasi model de ochelari si trasaturile fetei erau uimitor de asemanatoare cu ale acestuia. Initial, martorii au crezut ca au vedenii si au intentionat sa treaca cu vederea aparitia. Dar, asemanarea aproape perfecta cu Gregorian Bivolaru a individului din masina i-a determinat sa insiste sa-l mai vada odata intentionand sa anunte imediat politia. Din pacate in momentul la care au incercat o apropiere de individul din masina acesta a demarat in tromba si a disparut undeva pe bulevardul Tomis. O alta aparitie la fel de suspecta a fost semnalata in zonele Tomis III, Delfinariu, KM 5. Politia si Jandarmeria urmaresc discret aceste aparitii, misiunea fiind tinuta sub discretie maxima. Cert este ca si aici au fost primite informatii referitoare la aceste aparitii ciudate ale celui mai cautat infractor din Romania si ca pentru capturarea acestuia au fost mobilizate forte considerabile. De ce oare insa acesta nu poate fi inca prins sau macar sa fie identificat ori identificati indivizii care intentionat sau nu incearca sa se afiseze in public sub masca lui Bivolaru, este inca o mare dilema. Cate autoturisme Seat de culoare gri metalizat cu numere de Bucuresti pot exista in Constanta si, mai ales, cati indivizi asemanatori cu Bivolaru pot sta la volanul acestora. Credem ca nu poate fi o problema asa de mare pentru politisti. Si asta cu toate ca Bivolaru nu are carnet de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii