Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:45 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Soţul, în mega dosarul de corupţie Ce avere are Ionela Deoşlea, subofiţer al ISU „Dobrogea" (document)

ro

07 Dec, 2011 01:00 5955 Marime text
avere_pompieri_03.jpgConform anchetatorilor, lt. Adrian Bugnar, mr. Costel Datcu, cpt. Florin Niculae, lt. col. Sorin Creţu şi mr. Liviu Deoşlea sunt cercetaţi pentru fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în formă continuată

ZIUA de Constanţa continuă campania de prezentare a declaraţiilor de avere a angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea" cu subofiţerul Ionela Deoşlea. Conform propriilor consemnări, soţia lui Liviu Deoşlea, care se află pe lista neagră a DNA în dosarul presupusei corupţii din ISU, privitor la angajările din inspectorat, deţine împreună cu soţul din anul 2008 un teren intravilan în suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, precum şi un apartament, în suprafaţă de aproape 80 de metri pătraţi.

În ceea ce priveşte bunurile imobile, Ionela Deoşlea are în parcare, cel puţin conform declaraţiei de avere, o Dacia Logan, auto fabricat în 2005. Soţia lui Liviu Deoşlea nu are conturi, depozite bancare, plasamente, investiţii directe ori împrumuturi acordate, cu valoare de piaţă însumată a tuturor acestora mai mare de 5.000 de euro şi nici alte active producătoare de venituri nete, care însumate depăşesc echivalentul a 5.000 de euro pe an. Fără bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă, de cult, colecţii de artă, numismatică, ori obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, cu valoare însumată mai mare de 5.000 de euro, subofiţerul Ionela Deoşlea a contractat, în anul 2006, 34.900 de franci elveţieni, în 2008 - 15.600 de euro, iar în 2009 a mai împrumutat 5.500 de euro. Ionela Deoşlea nu beneficiază de cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii ori societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală depăşeşte 500 de euro.Cel puţin asta mai reiese din declaraţia de avere a subofiţerului, care a consemnat un venit anual salarial în valoare de 19.654 de lei, în timp ce soţul, Liviu Deoşlea, angajat tot în cadrul ISU Dobrogea, a adus în casă 27.752 de lei. După cum precizam şi la început, Liviu Deoşlea se află în colimatorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Conform anchetatorilor, lt. Adrian Bugnar, mr. Costel Datcu, cpt. Florin Niculae, lt. col. Sorin Creţu şi mr. Liviu Deoşlea, sunt cercetaţi pentru fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în formă continuată. Mai mult decât atât, DNA îi anchetează şi pentru „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, infracţiune în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii