Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Special pentru Bogatu, Cadîr şi Pilcă, la miezul nopţii Se deschide Arestul!

ro

19 Nov, 2011 01:00 2673 Marime text
03-portul.jpgCelulele Inspectoratului General al Poliţiei Române îşi deschid porţile, în miez de noapte. După şase luni de lacăte, la ora 0.00, Eugen Bogatu, Sunai Cadîr, Aurelian Cătălin Pilcă, Liviu Adrian Durbac şi ceilalţi zece suspecţi care au petrecut circa 90 de zile de arest preventiv în mega-ancheta „Portul" vor păşi în libertate. În paralel, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie continuă activităţile de prezentare a materialului de urmărire penală, dezvăluindu-le acuzaţilor probele şi dovezile pe care le-au strâns împotriva lor pe parcursul anchetei. Aflat printre suspecţi şi fiind, de altfel, singurul care a fost cercetat în libertate de la bun început, senatorul PDL Mircea Banias nu a fost încă citat la DNA pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală în ceea ce-l priveşte.

Cu peste 100 de dosare care trebuie să fie studiate şi în care s-au adunat documente, contracte, rezultate ale expertizelor informatice şi transcrieri ale interceptărilor telefonice, anchetatorii nu speră ca etapa aceasta să se finalizeze prea curând, iar dosarul să fie trimis în instanţă înainte de sfârşitul lunii. Totuşi, abia acum încep drumurile spre Bucureşti pentru suspecţii puşi în libertate, dintre toţi, doar Eugen Bogatu, fostul director portuar constănţean, are şanse să termine curând analizarea probelor, el ajungând la studierea volumului cu număr 90 din 103. Probabil mai puţin conştiincioşi, restul suspecţilor care au început să vadă probele împotriva lor în urmă cu aproape două săptămâni, se află abia pe la volumele 50-60 din cele peste 100 de dosare, spun surse judiciare.

Banias nu a fost citat la DNA

Apropiaţii cazului spun însă că întreaga activitate de prezentare a materialului de urmărire penală este „foarte civilizată", respectându-se dreptul la apărare. „La momentul de faţă, zece persoane îşi studiază dosarele şi analizează probele strânse împotriva lor. Este bine că li se pun la dispoziţie documentele şi înregistrările convorbirilor interceptate, iar fiecare poate să-şi noteze ce vrea, să asculte ce vrea şi să îşi noteze aspectele pe care vor să insiste ulterior", ne-a declarat unul dintre avocaţii din cauză. Pe de altă parte, decanul Baroului Constanţa, avocatul Cornel Grigore, apărătorul senatorului Mircea Banias, ne-a precizat că, până la acest moment, nu s-a emis citaţie pentru politician, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. „Clientul meu nu a fost citat la Direcţia Naţională Anticorupţie până acum, însă nu este exclus să fie chemat în zilele următoare", a declarat avocatul Grigore. Revenind la Eugen Bogatu, Cătălin Aurelian Pilcă, Sunai Cadîr, Liviu Adrian Durba şi ceilalţi suspecţi, în noaptea acesta, măsura preventivă a arestului luată faţă de ei de instanţa de judecată la cererea procurorilor DNA în urmă cu şase luni va fi înlocuită cu interdicţia de a părăsi ţara. În acest mod, după şase luni de detenţie preventivă, cei 14suspecţi închişi vor avea acelaşi grad de libertate ca senatorul Banias, dar şi ca fostul secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Laurenţiu Mironescu. Amintim că ancheta în acest caz vizează anihilarea sistemului paralegal de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene, suspecţii fiind acuzaţi de fapte de corupţie, dar şi de constituire sau aderare la grup infracţional organizat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii