Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:59 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spirala de dimineata, praf in ochii autoritatilor

ro

30 Aug, 2004 00:00 1364 Marime text

Yoghinii au organizat noaptea trecuta show-ul Miss Shakti, in imensul cort care ii fereste de ochii strainilor

Organizatorii Taberei Internationale de Yoga au organizat, vineri, o spirala, cu incepere de la ora sase dimineata * La spirala au fost invitate autoritatile si chiar jurnalistii, care au ramas insa in afara * Manevra a avut scopul de a distrage atentia asupra adevaratelor manifestari ale taberei * Trebuie spus ca spiralele, la care au participat si jurnalisti ai cotidianului ZIUA de Cosntanta, sub acoperire, se fac numai noaptea * Dupa ce au scapat de ochii curiosilor, yoghinii au organizat, noaptea trecuta, traditionalul show Miss Shakti, care incheie lucrarile de anul acesta al taberei * Aceasta manifestare s-a desfasurat sub copertina imensului cort din zona garii vechi a statiunii

Dupa cum se stie, Tabara Internationala de Yoga de la Costinesti, organizata de Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut, s-a desfasurat, in acest an, sub semnul unor presiuni fara precedent. E vorba de campania desfasurata de autoritati in primavara, precum si de cele doua capete de acuzare impotriva liderului spiritual al miscarii yoga, care e urmarit general. Dupa un debut discret al taberei, zeci de mii de yoghini s-au adunat in Costinesti, locul despre care cred ca beneficiaza de o energie cosmica deosebita, pentru marea spirala, cea a "Hiatusului anual", ce a avut loc vinerea trecuta. In cercurile yoghinilor, dar si printre localnici, a aparut zvonul ca Gregorian Bivolaru, tuns chel si cu fata "aranjata" s-ar ascunde tocmai la Costinesti si ar urma sa participe la spirala.Pe fondul acestor tensiuni, liderii MISA s-au gandit sa incerce o lovitura de imagine. Pe tot parcursul scandalului, ei au negat cu vehementa toate acuzatiile care au fost aduse gruparii lui Bivolaru, angajand in aceasta contraofensiva mai multe organisme internationale pentru protectia drepturilor omului. Yoghinii s-au plans ca sunt persecutati de autoritati si calomniati de mass-media, in cadrul unui plan secret pus la cale de francmasoni. Pentru a fi si mai convingatori, liderii MISA au invitat in tabara de la Costinesti in special pe jurnalisti dar si pe oricine doreste sa se convinga de faptul ca e vorba de exercitii spirituale inofensive. In realitate, toti cei care au incercat sa participe la lucrarile taberei, au fost tinuti departe de evenimentele propriu-zise. Cu cateva zile inainte de data de 27 august, data la care yoghinii organizeaza, in fiecare an, Marea Spirala, organizatorii taberei au recurs la o stratagema. Ei au trimis autoritatilor solicitare in care cereau "colaborarea(...) pentru desfasurarea in bune conditiuni a manifestarii cultural - filozofice pe terenul extravilan al statiunii, in data de 27 august, intre orele 6.30 - 10.00". Cererea era semnata de SC Edit Com Cubera SRL, cu sediul in Bucuresti si a fost aprobata de toate autoritatile, inclusiv de IPJ Constanta.

De ochii lumii

La ora sase dimineata, aproximativ 3500 de yoghini s-au intalnit pe terenul situat in extravilanul statiunii, situat in imediata apropiere a cimitirului, unde se desfasoara toate spiralele energetice. Cateva zeci de jandarmi si politisti au supravegheat zona, fata in fata cu cordonul format din oamenii de ordine ale yoghinilor. Nici un jurnalist-cu exceptia reprezentantilor unui cotidian central-nu a fost lasat sa patrunda in perimetru. In spirala, timp de mai bine de doua ore, yoghinii au meditat si s-au rugat aproape nemiscati pentru binele neamului romanesc. Apoi, cercul s-a rupt si fiecare a plecat spre locul in care era cazat. Fara incidente, fara manifestari care sa confirme acuzatiile de imoralitate care le-au fost aduse de-a lungul timpului.

Spiralele se fac pe intuneric

Poate ca tot acest circ a avut darul sa ii convinga pe necunoscatori. Poate ca au fost si romani care, afland prin intermediul mass-media ce s-a intamplat la Costinesti, s-au gandit ca yoghinii au dreptate sa se planga de calomniile ce le-au fost aduse ani de-a randul. Cei care au mai participat la spirale anii trecuti stiu ca tot ce s-a intamplat la Costinesti vineri a fost praf in ochii autoritatilor si opiniei publice. Doi ani consecutiv, 2002 si 2003 o echipa de jurnalisti de investigatii a cotidianului ZIUA de Constanta a reusit sa participe, incognito, la mai multe spirale. Mai intai, trebuie spus ca spiralele se organizau noaptea, incepand cu ora 22-23, la adapostul intunericului! De fiecare data am reusit sa patrundem pe campul de langa cimitir amestecandu-ne printre yoghinii obisnuiti, incercand sa nu atragem atentia. De fiecare data am gasit acolo o reduta bine pazita, cu cordoane de oameni de ordine inarmati cu bastoane de cauciuc si chiar cu pistoale, echipati cu lanterne cu care ii cercetau pe cei pe care ii considerau dubiosi. In permanenta, doua autoturisme se plimbau pe cele patru laturi ale perimetrului, pentru a impiedica accesul strainilor. La marginea campului, yoghinii care nu aveau inca legitimatie stateau rabdatori la rand pana la portiera unui Aro, unde primeau hartii de acces in spirala. In difuzoarele asezate in centrul campului, pe o alta masina, organizatorii anuntau ordinea de intrare in spirala, in functie de zodii. Oamenii se tineau de maini, in alternanta un barbat-o femeie. Yoghinii din anii inferiori de studiu statea undeva in afara spiralei, intr-un grup si executau aceleasi figuri, individual insa. In permanenta, o muzica psihedelica insotea miscarile executate de yoghini, pe care noi le-am perceput mai curand lugubre. In imediata apropiere a spiralei, o multime de tarabe asezate de-a valma, formau un talcioc dezgustator. Am gasit acolo carti despre tehnicile yoga, licori, tamaie, lumanari, casete video si audio cu conferintele lui Bivolaru, "vibratoare energetice". Dupa spirala, yoghinii aveau o pauza de vreo doua ore, dupa care, unii dintre ei, isi continuau programul la "teatrul de vara", acoperit ulterior cu o copertina de plastic. In acest an, scenariul a fost modificat, cu spirala de dimineata, tocmai pentru a distrage atentia autoritatilor. Cea mai buna dovada e faptul ca noaptea trecuta, yoghinii au organizat in cortul ferit de privirile curiosilor spectacolul devenit deja traditional Miss Shakti, care incheie practic programul din acest an al taberei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii