Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:53 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spre Europa, inarmat cu vioara

ro

26 Oct, 2004 00:00 1468 Marime text

Bogdan Albu, elev al Liceului de Arta din Constanta, sprijinit financiar de autoritatile din Brest

Un elev talentat, dar fara mari posibilitati financiare s-a lansat catre muzica mare, cu un singur aliat: dragostea pentru vioara * Bogdan Albu a castigat mai multe concursuri si olimpiade de vioara, iar acum isi doreste sa studieze in strainatate * El a primit o vioara speciala cadou de la patronul fabricii de obiecte muzicale Reghin * Tanarul a fost remarcat de autoritatile din Brest, oras infratit cu Constanta * Cu acest prilej a fost demarata o campanie de presa cu scopul de a strange 2000 de euro de care Bogdan are nevoie pentru proba de admitere la o bursa oferita Royal Academy din Londra * Jaquelin Debast, reprezentanta Asociatiei Bretone de Prietenie si Colaborare Internationala se afla la Constanta pentru a participa la un recital sustinut de Bogdan Albu * Evenimentul are loc astazi, cu incepere de la ora 16.30, in sala Sergiu Celibidache a Liceului de Arta Constanta

"Vioara e singura fiinta care nu m-a dezamagit, cu care pot sa vorbesc si ma intelege mereu. E partenera mea. Vorbesc cu ea inainte de fiecare concert, ii spun ce avem de facut". Bogdan Albu este elev al Liceului de Arta din Constanta. Familia nu poate sa sustina financiar demersul artistic al lui Bogdan. Acest lucru a facut ca drumul sau spre muzica mare sa fie presarat cu obstacole pe care le-a invins prin vocatie. Bogdan canta la o vioara cu o poveste speciala, primita cadou si isi doreste sa studieze la o universitate din strainatate. Asta de cand, participand la un concurs in tara, a fost dezamagit de juriu. Special pentru el, o reprezentanta a Asociatiei Bretone de Prietenie si Colaborare Internationale din Brest participa astazi la un recital organizat de Liceul de Arta din Constanta.

Dragoste la prima vedere

Bogdan Albu este elev in clasa a XII-a la Liceul de Arta si si-a dorit inca de mic sa faca muzica. Inca de la sapte ani, inscris in clasa intai, a inceput sa studieze vioara si sa exerseze cate doua ore pe zi. Acum a ajuns la opt ore, spunand ca nu ar putea concepe viata fara muzica, fara vioara. Tatal sau, fost ofiter in armata a inteles mai greu vocatia fiului sau, caci ar fi vrut sa il orienteze spre domenii mai "pamantesti" precum matematica sau informatica. Dragostea fata de vioara a fost insa mai puternica si parintele a trebuit sa accepte pasiunea copilului sau. "Imi amintesc primul concurs la care am participat. E vorba de concursul international George Enescu, de la Tulcea. Tatal meu a fost in sala, dintr-o intamplare. In acea vreme era inca in cadrul armatei si avea misiunea de a cauta un soldat care dezertase. La acel concurs eu am luat premiul doi. Tata mi-a marturisit dupa multi ani ca a izbucnit in lacrimi atunci cand s-a dat rezultatul", ne-a povestit, vizibil emotionat, tanarul. De-a lungul anilor, Bogdan a participat la mai multe olimpiade si concursuri, la care a obtinut de la premiul intai pana la premiul trei. O singura data i s-a intamplat sa nu obtina nici un premiu. E convins ca acolo s-a facut un aranjament, a la Romania. De atunci si-a jurat ca nu va mai participa la nici un concurs in tara.

O vioara de poveste

Prima vioara personala a ajuns la Bogdan in urma unei intamplari fericite. Profesorul sau de vioara, Radu Pricop a reusit sa ii faca rost de un instrument. Binecunoscuta fabrica de la Reghin a participat la cel mai important targ de viori din lume, organizat in Italia, la Cremona, unde se acorda premii pentru cel mai bun instrument. Vioara faurita la Reghin a trecut de probele eliminatorii dupa care s-a descoperit ca avea o fisura. La transport, ea fusese presata, desi coletul avea inscriptionata mentiunea "fragil". Piesa denumita "popic" strapunsese carcasa viorii. Instrumentul a fost descalificat si scos din concurs, dupa care s-a intors la Reghin unde a fost reparat si pastrat ca piesa de muzeu, in amintirea concursului ratat. Profesorul Pricop i-a povestit patronului fabricii de instrumente ca are un elev foarte talentat care nu dispune de bani pentru a-si cumpara un instrument propriu. Vasile Glina a decis pe loc sa ii faca cadou vioara elevului din Constanta, cu o singura conditie: in ziua in care se va lasa de muzica sa i-o inapoieze. Asa a ajuns un instrument special fabricat la Reghin la Bogdan Albu, elev la Liceul de Arta din Constanta. Seria evenimentelor norocoase pentru Bogdan a continuat. El a facut parte din formatia Rapsodia Marii a Clubului elevilor din Constanta, care a participat la un concurs international, in Franta, in orasul infratit cu Constanta, portul Brest. Cu acel prilej, Bogdan a fost remarcat de organizatori, printre care si primarul orasului. S-a aflat ca el isi doreste sa se inscrie la o bursa oferita de Royal Academy din Londra si are nevoie de 2000 de euro, cheltuieli de cazare si masa pentru perioada in care va sustine probele de admitere. Simpatia de care s-a bucurat Bogdan la Brest a generat o adevarata campanie de presa, jurnalistii francezi intrecandu-se in a prezenta acest caz si solicitand bani pentru Bodgan Albu din Constanta. Fondurile au fost colectate de Asociatia Bretona de Prietenie si Colaborare Internationala, al carei reprezentant, Jaqueline Debast, a venit la Constanta special pentru acest lucru. Ea va participa la un recital sustinut de Bogdan Albu si alti elevi reprezentativi ai scolii, in sala Sergiu Celibidache a Liceului de Arta din Constanta. Intre timp, partea franceza i-a propus elevului constantean sa studieze in Franta, unde a fost remarcat, dupa inregistrarile facute in timpul festivalului din Brest, de un compozitor important care s-a oferit sa il sponsorizeze si sa ii aranjeze mai multe concerte. Recitalul de astazi incepe la ora 16.30 cu participarea, alaturi de Bogdan Albu, a mai multor elevi ai Liceului de Arta din Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii