Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:05 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sultana Baditeanu a solicitat stramutarea dosarelor penale

ro

16 Sep, 2004 00:00 1307 Marime text

Multe semne de intrebare

Cererea va fi solutionata de magistratii de la Inalta Curte de Justitie si Casatie

Magistratii de la Tribunalul din Constanta nu au putut continua, ieri, cercetarile judecatoresti in dosarul care-i are ca inculpati pe Ion si Sultana Baditeanu si au dispus amanarea cauzei pentru luna viitoare. Motivul amanarii este legat de faptul ca aparatorul acestora a informat completul de judecata ca a formulat cerere la Inalta Curte de Justitie si Casatie, prin care solicita stramutarea proceselor penale pe care cei doi le au pe rolul instantelor constantene. Inca de acum trei zile, cand la aceeasi instanta a avut loc solutionarea apelului impotriva sentintei dispuse de magistratii de la Judecatorie, prin care Sultana Baditeanu a fost condamnata la opt ani de inchisoare, aparatorul familiei Baditeanu si-a exprimat intentia de a cere stramutarea dosarelor penale ale celor doi. El a specificat ca dosarele acestora au fost facute pe banda rulanta, argumentand ca, desi pentru una dintre fapte a fost deja condamnata, aceeasi acuzatie se regaseste si in cel de-al doilea dosar penal. Mai precis, clienta sa este judecata de doua ori pentru aceeasi infractiune, ceea ce ridica destule semne de intrebare privind corectitudinea procurorilor care au intocmit actele de inculpare. Pe de alta parte, facand comparatie cu dosarele "grele" care au ajuns in instanta, in momentul de fata, Sultana Baditeanu este singura inculpata care inca se mai afla arestata preventiv. Pana in prezent, Tribunalul a dispus de mai multe ori inlocuirea masurii de arest preventiv cu obligatia de a nu parasi localitatea, insa procurorii au formulat de fiecare data recurs si au castigat, motiv pentru care aceasta inca se mai afla dupa gratii. In dosarul care s-a aflat ieri pe rolul instantei, Ion si Sultana Baditeanu au fost trimisi in judecata de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta, sub acuzatia de inselaciune in forma calificata, uz de fals si fals in declaratii. Potrivit anchetatorilor, sotii Baditeanu au infiintat mai multe societati comerciale care au avut ca obiect de activitate prestari servicii in domeniul agricol, cu intentia de a beneficia de facilitatile oferite de banci, respectiv credite si dobanzi reduse. Asa cum reiese din actul de inculpare, in perioada 1998-1999, cei doi au imprumutat sume de bani prin inducerea in eroare a reprezentantilor bancii. Ei au prezentat cu buna stiinta acte false si au cauzat Bancii Romane de Dezvoltare, sucursala Tulcea, un prejudiciu de 7,5 miliarde de lei si Bancii Internationale a Religiilor 2,5 miliarde de lei. In urma cercetarilor efectuate de catre anchetatori s-a stabilit ca majoritatea contractelor de credit au fost incheiate prin incalcarea cu buna stiinta a dispozitiilor legale referitoare la garantiile ipotecare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii